Hristos după cina cea de taină

 

Cu mâinile Sale sfinte
Hristos picioarele au spălat
Acelui ce mergea a-l vinde...
Îndată L-au înconjurat
Apostolii Lui în tăcere.
Cu glasul dulce îi învață
Hristos; le dă și mângâiere
Și porunciri pentru viață:
— „Iubiții mei! le zice,
Vedeți, ziua sosește
În care Domnul vostru
Pe voi vă părăsește;
Așa vorbește Tatăl
În sfintele lui ținte,
O, facă-se acuma
Voințele Lui sfinte!
Amin, amin, zic vouă,
Așa îi scris în cer,
Căci mâine pentru lume
Eu trebui ca să pier.
Și chiar și voi, ce astăzi
Atâta mă iubiți,
Cu toți în noaptea asta,
Cu toți mă părăsiți!"
— „Și eu! îi zice Petru...
O, Doamne, Tu știi bine
Că niciodată-n lume
Eu n-am fugit de tine!"
— „Și tu, o, Petre!"
— „Doamne!
Aceasta nu se poate!"
— „Mă-i lepăda, o, Petre,
De trei ori în astă noapte!
Nu credeți că ca morții
Eu intru în mormânt:
În locul tot și vremea
Eu între voi sânt;
Puterea cea cerească
În tot locul domnește
Și ochiul Providenței
Pământul tot privește.
Dar mergeți în unire,
Vă răspândiți în lume
Și botezați noroade
În sfântul al Meu nume!
Fiți tari toți în credință
Și răspândiți dreptatea,
Noroadelor înjosite
Le duceți bunătatea,
Iar crailor puternici,
Ce calcă sub picioare
Cetățile vestite
Și sute de popoare,
Le arătați că-n lume
Sunt toate nebunie,
Că singura dreptate
Trăiește, este vie.
De fapte, fiecare
În ceruri va răspunde,
De Dumnezeu nimică
Nu poate-a se ascunde.

Dar mergeți prin noroade,
Dreptatea cuvântați,
Credința-adevărată
La toți o arătați!
Iar eu mă duc-nainte
Și nu mă îndoiesc,
Prin sângele meu astăzi
Pe om îl mântuiesc!"
Apostolii rămas-au în mâhnire,
Hristos de ei s-au despărțit,
Spinosul drum spre răstignire
Pe ei, ca niște oi, i-a risipit.

Martie 1912