I. N. Roman (A. Vlahuță)

 

27 de ani; statura mijlocie, brun, figură delicată, ochi expresivi.

Unul din cei mai talentați și mai harnici dintre ziariștii tineri. Blând, simțitor, de o delicateță in vorbă, în mișcări, aproape feminină, — de o modestie francă și de o bunătate captivantă. Asta vară s’a dus in Transilvania, la congres. Ce emoțional s’a întors de acolo! L’am întâlnit la Sinaia. „Vin dintr’o altă lume, îmi spunea el cu lacrimile in ochi ; e păcat că n’ai fost cu noi: să fi văzut femei din popor, fete de la sat, adunându’se în jurul nostru și vorbindu’ne de prigonirile Ungurilor, de drepturile Românilor nesocotite, de hotărârea lor de a se lupta până la moarte împotriva „cânilor de Unguri”... și mereu ne întrebau: „dar D-voastră ce faceți acolo? Mult o să ne mai lăsați așa?” Acolo patriotismul e în aer; atâtea vorbe mari, de care noi râdem, în gura lor sunt sfinte... acolo să vezi Români!” — Atunci am văzut câtă căldură și entuziasm era sub liniștea aceea visătoare, de o dulce sfială, a figurii lui Roman. Observă bine, cugetă drept și exprimă frumos. Printre puținii noștri poeți, Roman ocupă un loc de frunte.

Semne caracteristice: are să se supere pe autorul acestor rânduri.