II. Un iepure
Scurt, mohorul a foșnit...
Și spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!
Din căpiță sare pleavă,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Pușca scoate fum pe țeavă
Și pornește ca un dop...
A căzut... ba nu! Din goană,
Mic, elastic și urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.
Spre porumb acum s-abate...
Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: — Ce e, frate?
— Sunt teribil de grăbit!...
Alungat ca de furtună,
Cu picioare de lăcustă,
Se destinde și s-adună
Peste-o miriște îngustă.
Ca o minge se prăvale,
Se coboară și se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l — nu e, uite-l — nu e!...
Liniștea coboară iarăși
Peste țarinile moarte...
— L-ai scăpat! zice-un tovarăș.
— Mi-a sărit cam de departe...
Prefață - Călimara - Cioara - Fum - Aeroplanul - Sonet estival - Albumul - Sonete pluvioase - Decorul - Un iepure - Masa - La întoarcere - Octombrie - Noiembrie - Fantezie de toamnă - Primăvară - La Paști - Un duel - Balada corbilor - Singur - În jurul unui divorț - Dedicație - Gelozie - Populară - Toamna în parc - Balada unei stele mici - În Iași - Expunere de motive - Cocostârcul albastru - Poetul - Scrisoare - Ripostă - Bene merenti