Iarna pe Dunăre

 

Răsare luna de pe dealuri,
Sclipind în gerul dimineții
Și luminând văile ninse.
Bătrânul fluviu bate-n maluri,
Luptând să rupă trupul gheții.
Sub care bratele-i sunt prinse.

Bătrân nebun, de ce te zbuciumi,
Sărind pe sloi cu-a tale unde.
Cărând pe spete munți de ghiață?
Tu nu simți golul cărui buciumi
Și gerul care te pătrunde
Și te repune de viață?

Se urcă sania pe-o coastă.
În vârful muchii stă hăiticul
Și urlă lupii către lună.
Iar luna, strâmbă, pare proastă
Ne-nvălue pe toți nimicul.
Eu ațipesc și, noapte bună.