Ielele (Alexandru Macedonski)

 

Printre flori frumoase, printre buruiene
Ielele adesea se coboară-a lene
Și trăgându-și hora calcă peste flori
Până și cocoșul cântă de trei ori!
Ele-au fost în lume fete de-mpărați
Ce erau odată mari și lăudați;
Vestea despre dânșii se dusese-n lume,
Dar cu mult mai mare fetele-aveau nume,
Căci erau frumoase ca niște păreri
Dintre ale nopții vise de plăceri!
Flacăre cerească le era privirea,
Zori încântătoare le era zâmbirea!
Și în totdeauna dânsele zâmbeau
Și dintr-o zâmbire mii de robi făceau!
Trei erau la număr tinerele Iele
Și purtau în inimi flacăre din stele
Căci le-ndrăgostise trei voinici frumoși
Ca trei brazi de munte nalți și arătoși!
Însă de o dată fură părăsite
Și-n mormânt intrară bietele-amăgite;
Dar curând la urmă, până despre zori,
Ele dezmierdară pe amăgitori,
Și-n vărsatul zilei dacă se treziră
Într-o tristă stare ei se pomeniră:
La tustrei voinicii, — lucru-ngrozitor,
Le lipsea sau mâna sau câte-un picior!
Nopțile de-atuncea le trecură grele
Până ce-i luară, într-o zi cu ele,
Și crăpând pământu i-azvârliră-n Iad
Unde până astăzi sângeră, și cad!
Însă-n taina nopții printre buruiene
Ielele de-atuncea se coboară-a lene;
Râd cu hohot mare, păru-și despletesc,
Iar bătând țărâna palmele-și lovesc!
Vai de-amăgitorul rătăcit prin luncă
Căci râzând, asupră-ți repede s-arunce
Și trăgându-și hora calcă peste flori
Până ce cocoșul cântă de trei ori!

Bolgrad 1876, August 24.