Ielele (Dimitrie Bolintineanu)

 

I

– Veți spune voi mie, o dulci aurele!
În ce loc se află frumoasele Iele,
Ca să le sărut
Pe sânul plăcut?
Căci cin' le sărută îi dau cu plăcere
Ce ochiul dorește și inima cere:
Și am să le cer
Ai maici-ochișori
Ce-i țin în ulcior
Smălțat tot cu flori!"
Întreabă pe auri ce umblă pierdute
Prin flori și prin umbre, pe căi nebătute,
Păstorul cel dulce
Cu păr aurit.
O aură-l duce
Pe plaiu-nflorit

II

În dumbravă la răcoare
Ielele cobor din cer,
Scuturând din aripioare
Raze dalbe din eter.
Pe cămășile lor albe
Și cusute-n flori d-argint,
Brâne lungi de roze dalbe
Cing mijlocul lor lucind.
Iar din coamele lor plouă
Raze d-aur și de foc
Și bobițe dulci de rouă
Peste sânul lor se joc.
Hora lor se învârtește
Peste albul păstoraș,
Ce se face c-aromește
Printre iarbă drăgălaș.
– Cântă june păstorele,
Cu-al tău fluier înflorit,
Printre flori și printre stele
Să jucăm necontenit!
– Voi cânta, o dulci fecioare;
Dacă voi mă veți ierta
Florile din fețișoare
Câte un-a săruta!
– Nu se poate, păstorele,
Căci ești om de pe pământ!
Au zis albele Iele
Legănându-se pe vânt.
– Iar pe veci, cântă-ne nouă
Și ți-om da un cal c-un frâu
Splendid ca lumina nouă
Ce se scaldă peste râu.
– Nu se poate, albe zâne!
Căci eu fluieru-am pierdut;
Iar de vreți, veniți cu mine
Lângă plopul cel căzut,
Ca să-l spargem împreună
Și să facem fluieraș."

Vesel Ielele s-adună
Lângă mândrul păstoraș.
Colo plopul se despică
Fără a se dezlipi
– Pune mâna zânulică!
Toți cu toții!... iat' aci!..."

Dar abia prin tăietură
Ele mâinile au întins,
Că el sparge a sa secure,
Și copaciul s-a închis.

Hora Ielelor se plânge
Și se roagă de păstor;
Căci sunt sclave și le stinge
Plopul verde mâna lor.

Dar pe mica lor guriță,
Pe-al lor sân de desfătări,
Și pe lata lor cosiță,
El adună sărutări.