Iepurele, ogarul și copoiul

Iepurele, ogarul și copoiul
de Grigore Alexandrescu

   Calitățile noastre cele mai lăudate
Ne sînt ades în lume drept crime reproșate;
Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele
   Oprim executarea intențiilor rele.
        Iepurele odată
        Fu tras la judecată
   De un ogar. În tufe atuncea prezida
   Copoiul, și sentințe fără apel el da.
   Ogarul către el așa se adresă
        Și-n limba lui strigă:
„O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc,
Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc
        De acest ticălos,
        Ce sufletul mi-a scos.
Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii,
El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;
        Ș-apoi n-aleargă drept,
        Cu el să poți da piept,
        Ci merge tot cotiș
        Și sare curmeziș;
C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc.
        Dar ce să mai vorbesc,
Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat,
Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“
„Destul — lătră atunci copoiul cafeniu —
Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu,
   Orice pentru el crez, și iată-l osîndit
        Să fie jupuit.
   Carnea va rămînea pentru judecător,
   Iar labele vor fi pentru jeluitor.“

(„Romînia literară“, 16 aprilie 1855)