Imn (Alexandru Macedonski)

 

Tăcut mă urc pe colină
Soarele s-a înălțat,
Câmpul se scaldă-n lumină,
Aerul e parfumat!
Văd raze, scântei și rouă,
Petale de flori ce plouă
Și lumea îmi pare nouă,
Fii, Doamne, glorificat!

Se pare c-o legătură
Este-ntre cer și pământ!
Cerul nu este natură?
Natura, Dumnezeu sfânt?
El e-n făpturile sale,
Tot omul și-l află-n cale
De plângi, el plânge cu jale,
De cânți, al lui e-al tău cânt!

Pământul de-l stăpânește,
Este că-l stăpânim!
Crima de-o pedepsește,
Este c-o pedepsim!...
Din univers se compune,
Totul la Tot se supune.

Și iarba care se-nclină,
Și astrul luminător,
Și vântul care suspină,
Și râul tânguitor!
Și stelele nenumărate
Cu lumile nemăsurate,
Și florile care-nfloresc
Pe văile care rodesc!
Și nu e-mpărat sau rege
Afară dintr-astă lege!

Unii i-au zis Rațiune,
Făcându-și iluziune;
Alții-n materie-l pun;
Mulți după plac îl compun!
Dar eu, care-l simt în mine,
Dar El, care-mi curge-n vine,
Creieru-mi care-l conține
Îmi strigă cu toți împreună
Este oriunde voiești
Pe buzele noastre s-adună!...

Cugeți prin el și trăiești!...
În inima noastră palpită,
În craniul nostru s-agită!
Este și-n noi, și-n natură,
Este și-n orice făptură!
Materie, Verb, Idee,
Stau în trăsura de unire,
Și Trinitatea se-ncheie
Cu vorba: dumnezeire!