Imnul unirei

 

   Neam român din patru unghiuri, fruntea ți-o ridică sus,
Căci din somnul cel de moarte înviat-ai ca Isus!
Lanțul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ,
Iar dușmanii tăi ca pleava umblă-acum bătuți de vânt.
Cei-ce-au vrut ca să-ți răpească legea ta și graiul tău
Au ajuns de-ocara lumii sub blestemul cel mai rău.

   Neam român, ridică-ți glasul, căci și cerul și pământul
Vreau acuma să te-asculte, să-ți audă azi cuvântul.
În cetatea cea străbună, ridicată de Traian,
Azi se’ nalță-a doua-oară falnic vulturul roman
Și cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare
Neamului roman să-i pună și mai largi hotare.

   Neam român, indreaptâ-ți ochii, spre cetatea-n care-odată
A intrat Mihalá Viteazul cu viteaza lui armată.
Nu vedeți voi pe ruina zidurilor învechite
Umbra lui, care vestește vremurile împlinite
De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor
Ce dușmanii îi răpire tâlhărește, prin omor?

   Neam român, tu și urechea ți-o apleacă și ascultă,
Căci povestea ta e lungă și durerea ta e multă.
Mut ai fost tu pană astăzi și de-ai vrea ca să mai taci
Ar vorbi in lumea largă pietrele pe cari-le calci.
Schingiuirile lui Horia cum pot rămânea uitate?
Horia, care ’ntâiu strigase; „Împărate, fă dreptate!”

   Neam român, pană acuma toata ți-au fost în zadar:
Și revolta cu puterea, ca și ruga la altar,
Căci dușmanii te ’mpărtiră — se te poată stăpâni.
Astăzi însă într-un cuget și-ntr-un simt ne vom uni
Și vom spune ’n lumea mare că suntem aceiași fii
Noi Români din patru unghiuri și din patru ’mpărății.