In opressores

 

Fericit va fi cine va lua copiii
lor din fașă și va zdrobi capul
lor de pietrele drumului
                             (Psalm 123)

---

Tu te plângi că milă nu-i?
Mai aștepți tu mila lui?
Haina el ți-o ia din cui,
        Pânea de pe masă.
Casa ta, și ei stăpâni!
Prindeți ce vă cade-n mâni,
Și-i loviți la mir, români,
        Că-i la voi acasă.

Numai temniți ne-au zidit,
Numai lanțuri au gătit,
Numai cuie-au făurit,
        Cruci de schingiuire:
Dar, pe moși și pe nepoți,
Și pe iad, pe dracii toți,
Nu mai vrem să fim iloți,
        Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns,
Ne-au bătut, și ne-am ascuns;
Ne-au scuipat, și n-am răspuns -
        Am crezut în soarte.
Noi murim de mii de ori:
Și e laș așa să mori!
Sus, români! Suntem datori
        Numai cu o moarte

Prigoniți de soarte noi?
Slabi și de virtute goi?
Lași copii din tați eroi?
        E mințit cuvântul!
Azi ne prigonesc acei
Cari ne cred tăcând la ei
Că privim tăcând la ei
        Cum ne-nchid mormântul.

Stați cu mâna-n săn, flăcăi?
N-auziți plângând prin văi?
Ceru-i roșu de văpăi
        Și se umflă vadul:
Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor!
Dacă și el e de-ai lor,
Nu-l mai vrem ocrotitor:
        Ne-nfrățim cu iadul.