Incantații/X.

←IX

Incantații de Ilarie Voronca X

XI→

Respirația păstrată în filele acestea
Cum în oglindă zborul adânc de albatros,
Cum sângele își urcă până în cântec vestea
Și degetul te află pe fluerul de os,

Pădure presimțită în somn ca o corabie,
Cu focurile stinse, înaintând în voce
Și ’n tâmplă la o laltă e acvilă, e vrabie,
În literă ovalul iubit să ți-l evoce.

Sunt nervii ce sub carne se vor preface ’n odă,
Cum frunzele căzute vor devenì cărbune,
Și anotimpul trece cu turmele ’n ringlodă,
Cu toamna răcorită în soarele apune.

Sunt munții ca burdufuri de liniște, mai pline
Când ochiul tău inundă priveliștea și fața
Ca migrațiunea lentă a sângelui în vine
Când aeru ’n odăjdii primește dimineața

Adio, e zăpada prin boreala faptă,
E buruiana ’n bucle scăzând ca un arpegiu,
Pe buzele de stridie, e perla ca o șoaptă
E lacătul, păiangen, ce ’nmărmurește beciul,

Cuvintele hrănite cu pasăre, cu fructe,
Cu sâmburi spărgând zarea în unghi precum cocorii,
Și-o vioară se trezește în nufăr și ’n cucute
Când inima atinge arcușele culorii,

Privire ce te poartă în dans ca o sandală,
Făptură în pleoapă ca o odihnă știută,
Cu glasul ca o ciută prin arborii de gală,
Cu o lumină rochia târâtă ’n iarba udă,

Ar trebuì obrazul pe ugerul de vânturi,
Și glezna mult mai pură a scoicilor prin apă,
Surâs, în naufragiu, pe-o insulă să-l vânturi,
Și inima, în pește, zvâcnită ca o clapă.

Ar trebuì magia din anotimp, din rimă,
Fântână înăuntru adusă în privire,
Cu fructele cascadei în sevă și în climă,
Cu muzici poposite pe nevăzute fire.

Ar trebuì. În carne și ’n suvenir copilul
Obraz ca o corabie plutind pe largul stanței
Dar foarfece ecoul va rotunjì profilul
Nocturn, să-l deslușească în pletele speranței.

Strâng cioburile zilei din fluere, din sticlă
Și-auzul deslușește printre fărâme, glasuri,
În respirație-oprește tăcerea ca o spilcă,
Sunt glasuri care cântă sau care plâng, sunt glasuri,

Mai potolite ’n ploaie, mai odihnite ’n pâine,
Sunt întâlniri, sunt certuri, sunt clopote, sunt șoapte,
Oglinzi: mătasea trece din fluture în mâine,
Spărturi prin care cântul s’a despletit în noapte.

Sunt zgomotele ’ntoarse în citadina urnă
Cu peștii în acvarii lucind ca policandre,
Cu-accentele plutite ca bărci în vocea brună,
Cu-o liniște de’odată mărindu-se în carne.

Somnul trecând prin sânge cum prin mireasmă parcul,
Fantome prin sărutul luminii în havuze,
Cu stelele ’n cădere închipuindu-ți arcul,
Care-a atins tăcerea și cântecul pe buze.

Vei recunoaște ’n palmă nervurele de plante
Când în cristale urcă fierbinte-o aiurare,
Și mările prin fluxul de lebezi mai înante,
Vor odihnì în tâmplă perdelele de sare.

E ’n amintire vara prin vegetațiig rase
Cascada care ’n fildeș peste zăpezi veghiază,
Oglindă răsucită peste ținuturi arse,
Torente care ’n osul ecoului nechează,

E ’ntre matrozi beteala clătită ’n curcubeie,
Prin boreala nuntă statura ta visată,
Pe gâtul unui șipot dantelele lacteie,
Cu mâinile pe ziduri, o trecere înceată.

Treziri în așternuturi mai proaspete de alge,
Treziri între ferestre de luminoas’ Elveții,
Și-o auroră nouă sub tălpile-i să calce
Pe lacurile ’n fluer, statua frumuseții.

Treziri în dormitoare încolăcite ’n șarpe,
Treziri în buruiană cu tâmpla în patlagini,
Treziri într’o tristețe cu fluviile pe harpe,
Treziri rămase ’n inimi ca panglici între pagini,

Treziri. Treziri suave. Treziri în gări mai calde,
La ’ntoarcere sub ceasul cu-o viziune mată
Treziri în vis, în temniți, treziri tăind în palme,
O dâră cu amurgul din sticla sfărâmată,

Treziri în revelații, treziri în libertate
Cu lanțurile, prăștii, prin geamurile suple,
Și sângele, acelaș, se va răsfrânge ’n fapte.
Cum zborul e acelaș, din aripile duble.

Treziri în excursii
Vânatu ’n fundul genței
Cu coacăze pe guri și
Roțile diligenței,

Treziri între ienuperi
Cu păstrăvi în torente,
Și lacătul din nuferi
Toamna-l deschide-atentă

Treziri când ziua sună
În buzunar rotundă
Și șoimul se adună
În cercuri ca o undă,

Treziri în despărțire,
Treziri în revedere,
Cu lacrima subțire
Vestită în artere,

Cu o tristețe ’n oră
Ca de paing o pânză
Cântată ’n auroră
Și în crepuscul plânsă.

Să vie răsărirea
Să lumineze întinsul
E o barcă privirea
Și ochii tăi sunt insuli.

Să ’ntârzii ca o buclă
La tâmplele trezirii
Și degetul să mulgă
Dulceață regăsirii

S’apari cu-o reverență
La clavirul bătrân,
Treziri dup’ o absență,
A mobilelor bătrâne.

Când te aleg pe plajă
Prin rămășițele furtunei
Treziri de vrajă
În scrinul cu arome al strunei.

Când te scot ca pe-o vioară
Din cutia trecutului,
Și ’ncerc ca ’ntâia oară
Silabele cântecului,

Când descui o garoafă
Lacătul din mireasmă
Inima e-o potcoavă
Legată cu funda sângelui albastră,

Când o pădure inundă
Liniștea, oglinda,
Prin trestii pătrundă
Cu lotca, cu flinta,

Ca un abur obrazul
Clătinat în creangă
Să ezite pasul
Cu amurgul spre o bancă

Cu surâsul desfășurat
În dimineață zoreà
Ca un drumeț întârziat
Spre tine gândul zorià

Ca un cuvânt în piatra
Spălată de pârâu
Ca fluviile pe harta
Glasului tău,

Cu liniștea la ușă
Ca o respirație tăiată
Și sângele ca o gușă
De pasăre înfiorată,

Când trilul e pe limbă
Alături de semință
Și steaua polară schimbă
Drumul în spre ființă

Prin vegetale turme
Aproape de țărână
Când vocea lasă urme
De fluture pe mână

Prin crizanteme de-apă
Sub cântece crescute,
Și-oglinda ca o harpă
Și-amintește prvirile dispărute,

Când rândunica-și strânge
Ca pe o rufă zborul
În amurgul care-și frânge
În pupilă cositorul,

În sâmburii ca iepuri
Pitindu-se în roade,
Când trâmbițe de ierburi
S’au deșteptat în coarde,

În respirație – sticlă –
Știindu-te mireasă,
Și vorbele ca țigle
Lucind în vara arsă,

Cu-obrajii ’n suprapuneri
Cu respirația în împletiri,
În răsăriri, în apuneri,
În adormiri, în treziri.

Aici e amintirea cum într’o rocă fierul,
Cum prin orchestră trece obrazul tău, aramă,
Și ’n fluere ezită ca ’ntr’o poiană cerbul,
Când toamnele ucise au mai gemut în armă.

Va trebuì prin mine să treci ca ’ntr’o odaie
Sau ca o ploaie fină prin curțile cu păsări
Cu-o boare clătinată în noi ca ’n evantaie
În dungile de soare mălaiul de mătăsuri,

Pleoapele închise abià să le atingă
Din buruiană clopot și din oglindă scut,
Când ochiul înăuntru trezește o tilincă
Și visul ca pe-un vuet de scoică îl ascult.