Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană
| Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană de Nicolae Filimon |
Astronomii moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeți, căci ei nu sunt decît niște corpuri luminoase și cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău.
Părerea acestor învățați poate să fie prea adevărată, mai cu seamă că, pînă a nu se arăta pe la noi cometul Donati, mi-au mai repetat-o chiar descoperitorul lui, pe cînd mă aflam la Florența. Cu toate acestea, am rămas și voi rămînea totdauna statornic în convicțiunea mea că toate relele ce suferă omenirea vin din influența fatală a comeților.
Spuneți-mi, mă rog, ar fi murit oare Friederich cel Mare daca nu venea un blestemat de comet să se așeze cu cea mai mare impertinență dasupra Berlinului? Napoleon I s-ar fi dus el oare pe corabia Belerofon, ca să se dea de bunăvoie prizonier eternilor săi inemici și să moară la insula Santa Elena, bătîndu-se cu șoarecii? Dar astea sunt nimicuri pe lîngă acelea ce am să vă mai povestesc; vă rog numai să-mi permiteți a începe d-a capo și după o regulă cronologică descrierea relelor ce au pricinuit omenirei acești vagabonți care umblă din țară în țară, fără chezășii sau răvașe de drum, și-și bagă coada în toate trebile omenirii.
Unul dintre dînșii veni într-o zi cu soare și se puse de-a lungul Constantinopolului. Ei bine, nu trecură nici două minute și veni Mahomet II de îl încongiură și, cu toate că constantinopolitanii pe timpii aceia erau foarte viteji și plini de virtuți încît nu ai fi găsit un trădător măcar în tot Imperiul Bizantin (deși un istoric atestează că se găseau pă ici, pă colea trădători, dar nu așa mulți ca în ziua de astăzi, ci numai cîți trebuia lui Mahomet ca să-și săvîrșească trebușoarele sale), Constantinopolul căzu și pricina nu fu decît afurisitul acela de comet. Cutremurul de la Lisabona, arderea Hamburgului, revoluțiunea franceză de la 1789 și alte nenumărate calamități ce au suferit omenirea, ce sunt ele oare daca nu jocul domnilor comeți?
Viind acum la țara noastră, să luăm șirul povestirei de la descălicătoarea romanilor, a acelor vestiți călăreți cari, dupe arătările unui vechi cronicar, mîncau călări, dormeau călări, învățau carte călări, se judecau călări, dedeau petiții să ia antrepriza teatrelor publice tot călări, ba încă, daca va fi adevărată cronica din care am tras aceste note, ei zidiră chiar amfiteatrul lui Flavie tot călări; aveau însă, zice cronica, un obicei bun că, daca descălicau o dată, apoi nu mai încălecau să-i fi picat cu ceară.
Așadară, dupe cum ziserăm, de la descălicătoarea romanilor pe acest frumos pămînt și pînă în ziua de astăzi, cîte invaziuni și alte nenorociri nu au suferit toate acestea? Cine îndemna pe națiunele de peste Dunăre și Carpați a lăsa pămîntul nașterii lor, soțiile lor, copiii lor, și a veni, unii cu pericolul de a fi înecați, iar ceilalți de a-și frînge gîturile prin prăpăstiile Carpaților, ca să se certe cu noi și să ne ia pămîntul, iar noi să rămînem pe drumuri și să umblăm de colo pînă colo cu jelbi ca să ni-l luăm înapoi; spuneți, mă rog, cine le-au făcut toate acestea daca nu cometul?
Să vedeți ce mai făcu unul dintr-înșii acum de curînd!
Nu știu de unde se informase vagabontul că românilor le place opera italiană și că, după atîtea suferințe, abia puseră și ei mîna pe un impresariu cumsecade, care făcu orice sacrificiu spre a se aduce o companie bună, și numaidecît se amestecă în treaba aceasta, făcînd o atît de mare revoluțiune în talentele virtuoșilor artiști, încît chiar impresa nu poate să-i mai cunoască; închipuiți-vă dar că d-la Marguerita Zenoni, înaintea deschiderii teatrului, avea o voce angelică, cînta dupe cel mai fin metod al școalei italiane și declama ca Rachela (acestea toate mi le-au spus d-lui Lampugnani, samsarul melodramatic de la Milano, și eu l-am crezut și-l crez încă, pentru că mi-ar fi cu neputință a mă îndoi despre onoarea unui samsar care ia 25 la sută de la artiști și 10 sau 15 de la impresari). Acum însă, acea demoazelă nu mai are decît vreo două-trei note la coardele de jos și vreo cîteva la partea celor acute, dar și acestea rău întonate, lipsite de sonoritate și țipătoare, iar notele de la mijloc, care sunt cele mai interesante la un soprano, le-au luat cometul, împreună cu jocul de scenă, în locul căruia celebra artistă se vede silită acum a întrebuința niște gesturi convicționale sau de automat.
Pe celebrul primo tenore care rivaliza cu Tamberlin și Mario l-au jăfuit și mai rău; i-au luat vocea aceea bine timbrată și i-au dat alta, de o calitate nazală și guturală; i-au mai dat încă o durere de stomac, care-l apucă mai totdauna pe timpul cînd se află în acțiune, iar mai cu seamă cînd esprimă notele de sus, încît bietul artist, uitînd că se află în fața unui public care plătește biletul mult mai scump decît în Italia, zbiară ca un desperat. Pe d-l Iulio Colombo (nu cel care a descoperit America) l-au parodiat și mai rău. Închipuiți-vă că acest artist avea una din cele mai frumoase voci baritonale din Italia și venirea lui în țara noastră nu au fost cauzată decît de marea dorință ce avea de a vedea șoselele și pavagiul cel faimos din Principatele Unite, căci altfel el putea să cînte la Paris. Dar cometul, în calitatea sa de inamic al fericirii noastre și a talentelor acestui mare artist, îi luă acele melodioase și suave tonuri și-i dete altele, tremurătoare, răgușite și fără sunet, iar în locul acelui sublim joc de scenă ce avea mai nainte, îl dotă cu niște gesturi care seamănă prea mult cu convulsiunele unui nevricos.
Cît pentru primul bas profund, signor Nicola Benedetti, este altceva, aci nu intră deloc cometul; acest profundissimo basso, ale căruia note profunde nu se aud deloc sau să aud prea puțin, au avut o discuțiune cu Verdi asupra intonațiunei și a timpilor muzicali și, fiindcă au rămas învins, s-au declarat etern inemic al lui Verdi și al muzicei sale; de aceea, celebrul nostru bas, de cîte ori cîntă muzică a lui Verdi, nu scoate nici o notă întonată.
Despre personagele secondarii nu vom vorbi nimic, căci ele au suferit atît de mult din cauza cometului încît, orice am zice despre dînsele, suntem siguri că nu am reuși a da o idee justă despre starea în care se află acum; ceea ce putem zice în conștiință este că d-l Manetta, secondo tenore, are o voce de mendiant, care uneori provoacă rîsul, iar alteori compătimirea publicului. Aruncînd acum privirea și asupra orchestrei, vedem că această interesantă jumătate a totului din care se compune o operă în anul acesta este mult mai rău combinată decît în cei trecuți. Avem șase violine prime, dintre care numai vro două-trei esecutează, iar celelalte fac numai notele acelea ce le vin mai bine la socoteală. Avem patru violine seconde care, chiar de ar fi sunate de cei mai mari artiști, tot nu ar fi de ajuns ca să producă cantitatea aceea de sunete cerută atît de mult de regulele compozițiunii, spre a se putea auzi terțele, cvintele și sextele scrise de compozitori. Avem două viole de tot slabe, doi violonceli asemenea și trei contrabași, dintre care numai unul se aude cînd, din contra, instrumentele de aramă și de lemn sunt atît de tari, încît la piesele de ansamblu și la finaluri nu se aude decît rezbelnicul, dar totodată supărătorul sunet al trombelor, bombardoanelor și al tobelor, iar notele cele elegante ale violinelor se aud prea puțin sau nicidecum.
Despre cor ne mărginim a arăta că în anul acesta este mult mai rău organizat decît în trecut. Lipsesc vocele de primi tenori, sopranii au declarat rezbel în contra intonațiunei, iar bașii dețin de statu quo ante bellum[1]; de unde rezultă că d-l Botticeli, directorul acestui faimos corp muzical, n-au reușit, și suntem siguri că nu reuși niciodată, a-l disciplina.
Despre alegerea repertoriului nu putem zice decît că această operațiune justifică pînă la evidență temerile noastre esprimate prin articolul inserat în nr. 59 al Naționalului.
Iată tabloul companiei melodramatice din anul acesta, desemnat cu coloarele cele mai conștiințioase. Iată celebritățile pentru care bunul nostru public plătește enorma sumă de galbeni una sută opt pentru loja de primul și secondul ordin și galbeni șaptezeci și doi pentru cele de al treilea, răspunși înainte, ca în nici una din părțile lumei. Iată, în fine, faimoasa companie de operă pentru care sărmanul amploaiat se vede silit a plăti biletul de intrare cu prețul aproape îndoit de ceea ce se plătește în Italia. Nu știm daca acest abuz va dura mult; știm însă că publicul nostru este prea rău tractat.
- ↑ Mila pentru ea (n. ed.).