Intrarea în pădure

 

Cărările coboară aceleași ca-nainte
Cu liniștea stelară și brazii laolaltă;
Și nu e Timp, cum nu e mireasmă în cuvinte
Ci peste-albe-ntinderi o legănare-naltă!

Ușor trec umbre, toate cu amintirea lor
Mai tristă, mai aprinsă din oameni și din plante;
Și peste fiecare amețitor fior
Fluidul serii trece ca soarele pe pante!

Skyorii urcă ageri în munte și-n imagini
Intrarea în pădure văzduhul îl închide,
Poteci nemaiumblate, sonorizate pagini
Duc pașii lor în gurile peșterilor avide!

Și nu e Timp. O amplă desfășurare, lină
De liniștite ore peste păduri uitate,
Prin care fulguirea de vis și de lumină
Tremură urme certe, zadarnic măsurate!

În Marele Refugiu aceiași pelerini
Pe care ostenite crengi scutură secunde
Se rătăcesc adesea prin văile de crini,
Nedumeriți ducându-și iluziile-oriunde!

Ce cântec undue-n nemărginirea rară?
Un ropot de aplauze! Munții se clatină.
Pădurile din bucium, ascultă, mă chemară
Spre frații mei de sus, duși după datină.