Ioan N. Roman (N. Iorga)

 

Bunul I. N. Roman s-a stins subit la Constanța, unde bătrânul poet — rămas poet până la ultima clipă a vieții sale — se încetățenise oaspete al țărmului pontic de mulți ani de zile.

Acuma patruzeci și ceva de ani un tânăr Ardelean câștigase multe prietenii prin frumusețea sa de săliștean cu ochii negrii și barba deasă, prin meșteșugul său de versuri însuflețite de spiritul eminescian și prin vioiciunea condeiului său de ziarist.

Roman, al cărui elegant cilindru era cunoscut de toata lumea, reprezintă în presă partidul liberal, acel partid care avea in frunte pe cei mai aleși oameni din Capitala de odinioară a Moldovei și care, prin tragedia căderii marelui Brătianu, câștigase și pe câțiva din tinerii ieșiți de la Universitate.

O direcție pe care na părăsit-o niciodată, alegând doar, acuma în urmă, între cele două nuanțe ale ei. Pentru dânsul, partidul rămăsese așa cum îi apăruse tânărului Ardelean la douăzeci de ani, tot așa de tânăr cum era, cum rămăsese sufletul lui însuși.

În această veșnică tinereță, omul cu un zâmbet pe buză a trăit peste șaizeci de ani, fără a fi urât pe nimeni, fără a fi spus cuiva o vorbă rea.

Pură și prețioasă lauda, aceea pe care a meritat-o el!