Iosif Teslarul

 

Ea îl privea cum mânuia rindeaua
Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn,
Nu bănuia teslarul că în greaua
Penumbră-a candelii cu untdelemn,

Maria sta păzind întruchiparea
Lui Dumnezeu în trupul ei curat.
Dar cum, mărită, flacăra în para
Luminii-i da obrazu-adevărat,

Iosif, ștergând năuc sudoarea frunții,
A ridicat în blestem pumni semeți —
Când iată, cu un pas ce mișca munții,
Lăsând icoana goală pe pereți,

Un înger coboră: acelaș — din Vestire.
Maria însa nu-l mai cunoscu.
Văzându-l, omul își veni în fire
Și se sfii și parcă pricepu.