Istoria fondărei orașului București/Capitolul 17

 

Căpeteniile oștirei românești erau: marele spătar, șeful întregii puteri armate; sub dânsul erau cetele pandurilor, arnăuților și cu timbălarii care mergeau înaintea trupei, și a<le> seimenilor, și cu surlarii lor (care cântau dintr-un fel de surle). Subalternii săi erau: Polcovnicul de seimeni, căpitanul de panduri și bașbuluc-bașa al arnăuților. Ceata arnăuților se împărțea în infanterie și cavalerie; poterașii formau potera țării, sub polcovnicii de județe; ei erau meniți a urmări, a prinde și a goni pe făcătorii de rele din ținutul lor, a-i face cunoscut ispravnicilor de județe (erau câte doi prefecți de județ, unul însărcinat cu partea administrativă, celălalt cu partea judecătorească, având un singur sameș, directorul prefecturii). Ispravnicul administrativ avea de șefi imediați, în București, pe marele spătar și pe vornic. Mai erau apoi ciohodari (garda domnească), în dulame roșii, căptușite cu alb, și căciuli mari de samur, sub baș-ciohodarii; copii de casă, sub marele spătărache (șeful statului major și aghiotanților domnești). El, la cortegiuri mari, ținea în mână buzduganul și sabia domnească, un arc și tolba de săgeți, căci vodă purta la brâu numai un hanger (pumnal), împodobit cu pietre prețioase; avea sub ordinele sale și pe al doilea spătărache, care ținea cuca domnească (un fel de coif de pâslă, cu congi), care se purta în armata ienicerilor. Tufecci bașa era șeful a toată garnizoana de infanterie, având sub comanda sa meterhaneaua (muzica) cu ceaușii ei, adică: tambur majori, numiți islam ceauși; ei țineau în mână toiege de argint, cu atârnături multe (hasdrame); mai avea apoi sub el pe șoitarii Curței Domnești, care erau înarmați cu pistoale la brâu și cu toporașe mici în mână. La cortegiu, făceau pe caraghioșii, strâmbându-se și râzând în hohote către toți privitorii de pe la ferestre. Era ceva hazliu să-i vadă cineva la alaiurile cele mari.

Vodă avea patru șoitari înaintea sa și beizadelele, doi. Ei purtau căciuli mari de blană de tigru și cu coadă de vulpe atârnată; în fața căciulii aveau oglinzi.

Cetele de fustași erau sub comanda căpitanilor lor, iar cetele de lipcani (curierii), sub ordinele Ministerului de Externe.

Mitropolitul și episcopii niciodată nu luau parte la cortegiu.