Istoria fondărei orașului București/Capitolul 3
Strejile sau barierele cele vechi erau: I. bariera Piscului (drumul Olteniții), căci printre băltișurile Dâmboviții se forma o limbă de pământ care se numea pisc și pe unde treceau Văcăreștii la moșia lor din dealul viilor, care păstrează până în ziua de astăzi numele de Văcărească, căci chiar dealul pe care s-a zidit în urmă sf. Mănăstire Văcărești de către N. Mavrocordat, ce-i servea de fortăreață, la anul 1716, se numește până astăzi Văcărești, iar nu Mavrocordești.
La acea citadelă a bătut prințul Repnin, cu armata rusească, toată oștirea otomană, la anul 1770.
A II-a strajă era la Biserica cu Sibilele, sau Biserica cu Sfinții; acei sfinți ce se văd pe zidurile ei sunt toți filozofi, sau cei mai înțelepți <oameni> ai Antichității; acea streajă comunică la Oborul Vechi sau Târgul de Afară. În biserica Oborului Vechi, fundată la 1760, este, în altar, o cruce mare de marmoră, ca cea de la Călugăreni, și înaltă până în bolta bisericii, plină de sculpturi frumoase și arabescuri bizantine, iară., prin inscripția în limba românească, se roagă fondatorul ei, serdarul Mogoș, de toți trecătorii cei ce se vor aduna la acel obor, să roage totdeauna pe Dumnezeu pentru a păzi Țara aceasta Româ nească, de rele să nu pață (este vrednic de admirat acel colosal și religios monument). Acolo este și icoana Sf. Ioachim și Ana, acea dată de Ipsilant, domnul țării, având pe dânsa țintuită pecetea domnească pe o placă de argint suflată în aur. Iar părinții Maicii Domnului, Ioachim și Ana, sunt zugrăviți în costum ovreiesc, țiind în mână ramura toiagului lui lesei, din care istoria noastră bisericească spune că s-a făcut punte peste apa Hebronului, de unde a fost luată și formată stâlp de răstignire a lui Isus Hristos.
A III-a strajă era în Calea Mogoșoaiei, la Puțul cu Zale, lângă care și-au făcut familiile Cantacuzinilor locuințele lor, apoi, mai târziu, Clincenii, Blehanii, Filipeștii și Colfeștii. Această familie din urmă este aceea ce fu blestemată de mitropolitul Antim, când îl sugrumă în luntre și-l înecă Colfescu în Dunăre, fiind orânduit de vodă a-l trece Dunărea și a-l îneca la mijlocul ei.
Pe locul acestei familii, astăzi este zidit Palatul de reședință. Bine era să se fi făcut palatul cel nou pe locul banului Constantin Filipescu, care era casa lui Avram, din neam în neam, în Capitală, iar acel după locul Colfescului să se fi făcut grădină (ideea autorului), fiindcă atunci Curtea Domnească ar fi fost mai spațioasă și chiar pentru trăsuri mai încăpătoare. Aproape de această barieră a fost, mai târziu, înființat Metohul Episcopiei Râmnicului, în ale cărei case a tras prințul Coburg, mareșalul oștirilor austriace, care venise cu oștire în zilele lui N. Mavrogheni, domn la 1784; tot acolo s-au sfințit la 1830 și steagurile organizărei Oștirei Românești, de Grigorie mitropolitul.
A IV-a strajă era la sfârșitul Podului Caliții, la spatele caselor astăzi ah lui N. Laptof, la marginea apei ce am arătat că se scurgea de la Izvor.
Iar a V-a strajă, de lângă podul Dâmboviței din Calea Giurgiu, sau Podul lui Șerban Vodă, s-a înființat mult mai târziu, după ce a început a se populariza (sic) suburbiile Slobozia, Sf. Spiridon cel Nou, la 1765, căci Sf. Spiridon cel Vechi a fost clădit la 1732, și Sf. Ecaterina, făcută de Pană vistierul din vechime, cum și Mitropolia, făcută de Constantin Brâncoveanu. Aceasta, după bătălia lui Leon Tomșa Vodă, la anul 1632, când se bătu prin bălțile și pădurile acelei localități de peste Dâmbovița cu aga Matei Basarab, care mai târziu deveni domn al țării, Și după ce birui pe aga Matei ordonă de se făcu o movilă peste mormintele celor căzuți în acea bătălie și aridică o cruce mare de Piatră, pe care se sapă toată acea întâmplare, și o înfipse drept monument peste acea măgură. Crucea este până în ziua de astăzi în curtea bisericei Slobozia, cu patronajul Sf. Gheorghe, aridicată de către acest domn, pe Calea Șerban Vodă astăzi.