Istoria fondărei orașului București/Capitolul 6

 

Vreau acum să arăt că fără rezon s-a scris de unii din istorici că județul Ilfov începea chiar de lângă poarta de sus a cetățuiei Bucureștilor, căci atunci s-ar fi numit județul Dâmbovița, iar numele județului Dâmbovița urma, după drept cuvânt, a se zice Ialomița, precum și al Ialomiței, județul Borcea. Nu se putea să i se zică Ilfov, fiindcă are apa Ilfovățul, prin plasa Snagov, căci nu era oraș pe partea cetățuiei Curții Vechi, cea despre apusul soarelui. Județul Ilfov se începea de pe direcția Stradei Franceze de astăzi. Mai înainte, tărâmul pe care este situat orașul București a fost din moșii domnești, pentru ca să poată domnii să le închine numele lor locurilor sfinte de la Muntele Athos, Alexandria, Sfântul Mormânt și Ierusalimului. Acestea s-ar pu- tea descoperi din vechile documente ale acelor monastiri foste chiriarhe, care sunt în Arhive. După a mea părere însă, zic că mai târziu devenind tare Occidentul, care persecuta ortodoxismul, a fost bine că aceste locuri s-au închinat și s-au pus sub patronagiul diferitelor lavre orientale, care se protejeau de către împărații otomani. Și nu numai monastirile din Capitală, precum și cele din toată țara, au fost închinate, dar și averea închinătorilor domni, în argintării și biblioteci, a fost trimisă la lavrele din Muntele Athos; există și astăzi în păstrarea lor, fiindcă nu au putut nimenea a le hrăpi de acolo, fiind sub protecția înțelepților sultani, cari respectau și respectă încă vacufele ortodoxilor.