Isus în pădure

 

Pădure veche. Zeii gem în piatra lor tăcută,
stejarii freamătă de nouri. Brumi de toamnă lungă.
Vânează regii orbi de seară-n amintiri o ciută,
pe care-ogarii prin frunzișul lunii o alungă.

În fiecare fag, o cruce de luceferi bate;
se-apropie Isus; spre zeii vechi de-a dreptul merge;
le dă lumina de pe umeri de eternitate
și-apoi cu mânecaru-albastru lacrima le-o șterge.
 
Își lasă capul pe frunziș. E obosit Isus
și zeii îl veghează peste noapte. Mare, trece
prin codri Dumnezeu – o negură de sus, mai sus
de clarele tării cu mortuar luceafăr rece.