Izâmbanu

 

Uicie, Ioane, izâmbanu,
Mă, trăzni-l-ar Dumniezău,
Așa joavină-nșierată,
N-am văzut dă când mi-s ieu!

Uicie lampa albă-n fruncie,
S-uicie coșu în spinare,
Uicie șie dă căși în coadă,
Șie pișioarie scurcie are!

Uicie, niemțî cum scot capu,
Și niemțoaice cum să uită,
Oare cum de nu să-mburdă,
Cu atâta lumie multă?

Da-i strâns păstă piept și foale,
Tăt cu fierie-ncârligacie,
Și cum fujie-alunecând,
Pă pișioarie-nverigacie!

Pufăie pă nări într-una,
Gâfăie lung și-nghiesat,
Și-așa buie dă năpraznic,
Ca un drac împielițat.

Mă, hai iucie să ne-ascungiem,
In pădure, sus pă coastă,
Că d-apucă pă cărare,
Vai și-amar de pielia noastră!