Karkaleki
Odinioară, când era vodă nemulțumit de administrație, chema la palat pe ispravnic, pe magistrat și sfatul:
— Bine, mă! da nu vedeți voi ce murdărie? Voi trăiți ca vitele, mă !
— Ca vitele, măria-ta!
— O să vă dau afară, mă!
— Să ne dai, măria-ta!
— Mari ticăloși sunteți, mă!
— Ticăloși, măria-ta!
— Afară!
Astea se petreceau pe vremea de tristă memorie când națiunea română nu-și dăduse încă, în suveranitatea ei, o constituțiune belgiană, și când presa noastră politică se reducea la Cantorul de avis și la Buletinul ofițial al lui Karkaleki.
Acest celebru publicist, întemeietorul presei politice române, era însărcinat între altele să facă în Buletinul ofițial dările de seamă despre petrecerile de la palat.
Vodă, care ținea foarte mult să-și lumineze norodul, aduse cu mari cheltuieli de la Brașov vreo douăzeci de lăzi cu lumânări de spermanțet — primele lumânări de spermanțet cari veneau în țară. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului — suprimarea mucărilor în așteptarea suprimării arhondologhiei și privileghiilor — vodă dăduse la palat o serată cu nouăle lumânăr. Succes enorm și vodă încântat.
A doua zi, îndată după apariția numărului din Buletinul ofițial cu darea de seamă asupra acestei minunate serate, se pomenește Karkaleki cu un dorobanț că-l cheamă în fuga mare la palat. Cum intră publicistul, vodă sare de pe divan și, fără vorbă, șart-part! câteva palme și pe urmă trage-i pe spinare cu ciubucul.
— Știi pentru ce te-am bătut? întreabă vodă ostenit.
— Nu, să trăiești, măria-ta! răspunde amețit Karkaleki.
— Pentru că ești un ticălos!
— Ticălos, măria-ta. Iartă-mă!
E drept că întemeietorul presei noastre politice merita palmele și ciubucele. Nu fusese destul de clar și de entuziast în darea lui de seamă asupra lumânărilor de spermanțet și nu pomenise nimica despre suprimarea mucărilor.
Pentru aceea, a fost după bătaie dat în brânci afară de la palat.
Seara, după această corecțiune meritată, Karkaleki se afla la teatru. Sala, după înalta poruncă, era luminată cu lumânări de spermanțet, dăruite de vodă. Era multă lume — boieri și cocoane de toată mâna și negustorime de seamă, cari nu avuseseră parte să fie poftiți la prima experiență făcută la palat. Lumânările făceau mare senzație. Deodată se simte în sală o cletinătură puternică — cutremur. Vodă și toată lumea în picioare. Un moment se privesc unii pe alții galbeni de spaimă, când o a doua cletinătură pornește și mai tare. Dar Karkaleki, fără să-și piardă mintea, se ridică în picioare pe un scaun și, jucând ochii galeși, de la vodă la policandru care se legăna, strigă tare:
— Stați! Toți să murim, numai măria-sa să scape!
În următorul număr al Buletinului ofițial, Karkaleki, dând seamă despre cutremur, a vorbit foarte puțin de panica mulțimii, dar a accentuat cu multă căldură importanța suprimării mucărilor.
— Vezi așa, ticălosule! i-a zis vodă mulțumit, dându-i cinci galbeni.
— Ticălos! sărut mâna! să trăiești, măria-ta.
Ce vremuri de ticăloșie! ce moravuri rușinoase! ce putrejune socială!
Mi se revoltă sângele democratic când mă gândesc la așa ignominie! Bieții slujbași și isnafi, ispravnici, zapcii, magistrat, sfat, mai înțeleg; dar tu, tu publicist, tu om politic să mănânci palme și ciubuce, să te facă ticălos, să te arunce pe scară, și tu, ca un slugoi nemernic, să-i săruți mâna! Mă mir cum n-au murit de rușine cei ce au trăit în așa vremuri.
Dar, în fine, a bătut vântul puternic al liberalismului, vântul binefăcător al ideilor democratice, care a curățit atmosfera de miasmele infecte ale slugărniciei reacționare, ale târârii înjositoare, ale ciocoismului grețos.
Neuitată fie memoria martirilor de la 48! Să ne descoperim cu respect și recunoștință amintindu-ne de faimosul Popa Șapcă! Strălucită rămână în istoria noastră noaptea în care d. Carada cel dântâi a tradus pentru națiunea română constituția belgiană.
S-au dus de mult lumânările de spermanțet: astăzi avem lampa electrică incandescentă. Astăzi suntem moderni: suntem departe de vremurile lui Karkaleki:
Afară, ticăloșilor!
— Ticăloși, măria-ta!