Lăutarul (Bolintineanu)

Lăutarul de Dimitrie Bolintineanu

Într-o noapte furtunoasă
Prințul cu-ai săi cavaleri
Într-o sală luminoasă
Se-mbătau de dulci plăceri.

Cupele de aur sună,
Candelele strălucesc;
A plăcerilor cunună
Damele drag o-mpletesc.

Noaptea este foarte rece;
Iar afară-un călător
Prin furtuna nopții trece,
Intonând cântări de dor.

—"Aduceți îndată-aice
Pe drumașul lăutar!"
Scutierilor le zice
Domnul casei cel barbar.

Lăutarul se aduce,
Coamele-i voios se joc;
Fața-i palidă și dulce;
Ochii-i varsă dulce foc.

— „Cântă nouă, lăutare,
Tu, ce-n lume ai născut
Pentru-a noastră desfătare,
Pentru-al nostru trai plăcut!"

Lăutarul, cu mândrie,
Sparge harpa de pământ.
— „Pentru inimi de robie
Nu voi, doamne, eu să cânt!

Dacă cânturile mele
June suflete răpesc,
Ale voastre inimi rele,
Inimi moarte, nu-nfloresc.

Astfel vântul dezvelește
Cu-al său fraged sărutat
Crinul care-mbobocește,
Dar nu crinul cel uscat!"

Zice și pe loc dispare;
Dar prin vânturi care gem,
Oaspeții, cu-nfiorare,
Auziră ăst blestem:

„Voi, ce tartárul v-a revărsat
În nopți fatale de voluptate
Cu nori de crime și de păcate
Pe fața lumii ce-ați insultat;

Voi, ce dați moartea chiar în amor
Ca șerpi ce-n ora lor de-nrodire,
De voluptate și fericire,
Turbați omoară complicii Ior;

Voi, ce cu hulă la cei mai tari
Târâți josita voastră cerbice,
Și pentru omul cel neferice
Aveți disprețuri crude barbari;

Fără de cuget, nici Dumnezeu,
Fii de minciună și înjosire,
Astăzi cu cruda-mi disprețuire,
Pe voi să cază blestemul meu!

S-aveți repaos într-un mormânt
Numai când corpul ars de durere
Răci-va-n lume orice plăcere
Prin desecatul său osământ!

S-aveți vedere; rău să zăriți!
Auz, ș-auzul să vă înșale,
Gură și vorbe fără de cale;
Inimi, și numai chin să simțiti.

Pe cât trăi-veți p-acest pământ,
Fapta cea bună ce-ți face-n lume
Să se topească fără de nume
Cum piere-n spațiu urma de vânt!"

Astfel cântă cu durere
Lăutarul rătăcit,
Iar în sala de plăcere
Candelele au pălit.

Mâna-ngheață pe pahare,
Florile se sting pe loc;
Iar în sala lată pare
O columnă grea de foc.

Pe columna-nflăcărată
Aste litere ziceau
„Viața voastră-i blestemată!..."
Oaspeții amar plângeau.