La-nceput, prin ferestre deschise...

La-nceput, prin ferestre deschise...
de Magda Isanos
Țara luminii (1946)

La-nceput, prin ferestre deschise,
fel și chip de nădejdi îmi veneau și vise.
Eram ca o turlă-nconjurată de porumbei,
mereu cercetată de îngerii mei.

Apoi nu știu cum s-a-ntunecat,
din fundul cerului, până lângă pat.
Duhuri fără pace, văpăi,
jucau peste tot în odăi,

hohoteau, s-ascundeau în oglinzi.
Atunci te rugam s-aprinzi
și pentru mine-o stea, o lumină.
Statornică, pământească nădejde, vină...
Dar nu venea. O umbră prin unghere
se furișa c-un pas tăcut și lângă
picioarele patului meu aștepta, nătângă,
sufletul veșted să mi-l poată cere.

— Ascunde coasa sub veșmânt. Privește.
Dacă-i prieten, pentru ce pândește?
—Ce-a mai căzut din cer? Ce-ai auzit?

— Doi munți aproape-ntregi au înverzit,
Nu simți? Miroase-a apă și-a grădini.
— Un arbore să-mi răsădiți pe mâni.
Drept în mijlocul pieptului să-l puneți cu rădăcinile,
Păsări să zboare-n jurul frunții mele,
și să-nfloresc, mirată, printre stele.