La Danubiu

 

I

O, râu de timpuri mândre, Danubiu maiestos!
Tu ne rechemi cu fală trecutul glorios
Cum un bătrân ce timpul îl uită să răpească
Recheamă celor tineri mărirea strămoșească!
Dar rechemând virtutea străbunilor eroi,
În timpuri de cădere, cât dor deștepți în noi!

II

În aurora timpului,
În zile mai senine,
Nu cunoscuseși fiarele
Popoarelor străine.

Pe malurile fragede
Creșteau flori parfumate,
Eroi și blânde vergine,
De grații cununate.

Iar undele cu vasele
Se-ncununau voioase
Ca valurile câmpului
Cu flori primăvăroase.

Când armele străinilor
Tunau p-a ta câmpie,
În vijelia luptelor
Tu tresăreai c-urgie.

Sub undele sălbatice
Sorbeai tu hoarde rele;
Cu sânge, cu cadavere
Curau undele tele.

Atunci și fiii patriei
Strigau cu flăcărare
„A noastră-i vechea Dunăre
Și dalba-i apărare!"

III

P-ale tele valuri azi ca altădată,
Cresc flăcăi, fecioare, flori frumoase cresc,
Dar flăcăii pleacă fruntea durerată,
Verginele varsă lacrimă-nfocată,
Florile născute se și veștejesc.

Vasele se leagăn peste valuri, line.
Dar cu fericire nu le pot vedea,
Căci aceste vase toate sunt străine
Și tot pare-n lacrimi la vederea mea!

Astăzi ca-n vechime, când p-aceste maluri
Armele străine tună când și când,
Tu tresări pe patu-ți, volvori spumegând,
Sânge și cadaveri râuri printre valuri.

Dar prin toate-aceste feluri de popoare
Ce pe lata-ți față când și când combat,
Fiii României în deșert îi cat,
În deșert îi cheamă vocea cea d-onoare.