La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

 

Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile céle ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la céle ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă și cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă. Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.

Drept aceia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu fac datorie, după porunca stăpânului și învățătorului nostru Hristos, căruia mă și rog ca să-m dea putere să vă pociu spune ceva de folos; ci vă pohtim de ascultare.

Precum un om casnic, vrând ca să samene grâu curat în holda lui, pune multă nevoință de-l cérne și-l curăță de neghină și de altele, așa și sfinții părinții noștri au pus multă nevoință de au cernut cu ciurul chibzuelii toată sfânta Scriptură și au ales ca niște grâu curat din toate bunătățile câte ar putea fi acéste trei bunătăț mari: credința, nădéjdia și dragostea și le-au sămânat în holda sfintei bisérici, adecă în adunarea și în inima celor credincioș. Și are datorie fieștecare creștin a le ținea și a le face, căci fără acéste trei bunătăț nu iaste cu putință nici cu un mijloc să se mântuiască creștinul, măcar de ar zice cine ce va vrea, căci acéstéa sunt teméele creștinătății. Că precum nu iaste cu putință a trăi neștine pre pământ fără de hrană trupească și fără de îmbrăcăminte și fără de somn, așa nici fără de acéste trei bunătăț carele sunt, precum am zis și mai sus, credința, nădéjdea și dragostea. Ce întâi voiu zice puține cuvinte pentru nădéjde și pentru dragoste, apoi voiu zice, pre urmă și pentru credință, mai pre larg.

Nădéjdea iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului, din dumnezeiasca strălucire, ca să nu să deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnzeu, ci să fie încredințat cum că va lua, prin pocăință, ertăciune păcatelor și verice altă cérere, sau trecătoare, sau vécinică. Și iaste nădéjdia de 2 féliuri: una bună și alta rea. Bună iaste acéia când nădăjduiaște cineva la Dumnezeu să se mântuiască, sau alt bine ce va să petreacă, că nici ostenéște, nici cheltuiaște nimic, cum zice David, că: Cel ce nădăjduiaște spre Dumnezeu mila îl va încungiura. Rea iaste acéia când nădăjduiaște cineva la om să-i facă vreun bine, sau vreo îndemână la lucrurile céste trecătoare ale lumii, care nădéjde iaste mincinoasă și deșartă, cum zice iarăș David: Nu vă nădăjduiț pre boiari, pre fiii oamenilor, la carii nu iaste mântuire. Așijderea zice și Solomon: Blestemat să fie tot cel ce nădăjduiaște spre om.

Dragostea încă iaste o unire a mulți într-una și cale cătră Dumnezeu și vârf tuturor bunătăților, după cum o adeverează și fericitul Pavel la 13 capete cătră corinthéni, zicând: Decât credința și decât nădéjdia iaste mai mare dragostea. Și iaste și aceasta de 3 féliuri: una dumnezeiască, alta firească și alta pătimitoare și rea. Dragostea cea dumnezeiască iaste acéia ce zice la A dooa lége, la 6 capete: Să iubești pre domnul Dumnezeul tău i proci; iar cea firească iaste céia ce iubesc părinții pre fii și fiii pre părinți și fieștecare pe ruda sa și pe priiatenii săi. Iar pentru dragostea cea pătimitoare și rea, nu vom zice nimic, pentru căci fieștecare înțelept și temătoriu de Dumnezeu o cunoaște că nu e bună; și pentru acéia, lipsească vorba ei de la mijloc, ca să nu ne spurcăm auzul.

Credința iaste ființa celor nădăjduite și lucrurilor celor ce nu să văd dovediri, după cum zice apostolul Pavel: Și fără de credință nu iaste cu putință nimeni să se mântuiască, precum vedem aceasta la toț sfinții și la toț drepții cei mai înainte de lége și cei de după lége. Că pentru credința lor cea dreaptă au aflat har înaintea lui Dumnezeu și au făcut minuni mari și preste fire, facând folos și lor și altora; și era de pururea ochii lui Dumnezeu asupra lor și cu urechile lui asculta rugăciunile lor, după cum zice David.

Așijderea și în sfânta Evanghelie vedem, în bogate locuri, că cei ce mergea la domnul Hristos, cu credință, auziia din gura lui: După credința voastră să se facă voao și îndată să tămăduia, ver de ce boală ar fi fost. Și putem lua pildă și de pe vameșul acest de astăzi, ce pomenéște sfânta Evanghelie, că bătându-ș pieptul și zicând cu credință: Doamne, fii milostiv mie, păcătosului să pogorî îndreptat.

Dară noi, acum, că ne numim creștini, de pe ce fapte bune socotiț că ne vom putea arăta creștinătatea și blagocestiia ce avem și să fim aleș și despărțiț de neamurile ce zicem noi că sunt păgâni? Că de vom zice: de pe credință, ne înșălăm, că noi credință nu avem: că de am avea credință am iubi pre Dumnezeu și am păzi cuvintele lui și am face, după putință, poruncile lui. Că zice la Ioan, în 14 capete: De mă iubéște neștine, cuvântul mieu va păzi. Iar noi, în loc de a-l iubi și a-i păzi cuvintele îl înjurăm și-i ținem cuvintele de râs și de batjocură, ca când ar fi niște basne. Iar de mă veț întreba, în ce chip îl înjurăm, să vă spuiu: când înjurăm de lége pre cineva, pre Dumnezeu înjurăm. Că v-am spus mai sus, că credința iaste numai de un fel și toț oamenii cred în Dumnezeu, că Dumnezeu iaste liagea și făcătoriul legii; și pentru căci înjurăm légia, înjurăm pre Dumnezeu și pentru acéia, iată dară, că n-avem credință.

De vom zice de pe nădiajde, că suntem aleși din păgâni, nici aceasta nu o avem, căci că de am avea credință, poate doară că am avea și nădiajde, că v-am spus mai sus că întâi iaste să crează neștine în Dumnezeu, apoi să nădăjduiască.

De vom zice de pe dragoste, că suntem aleș din păgâni, nici acéia nu o avem, că zice Ioann: De va zice cineva că iubéște pre Dumnezeu și pre fratele lui îl urăște, mincinos iaste; că de vréme ce nu iubește pre fratele lui, că-l véde, dar pre Dumnezeu, că nu-l véde, cumu-l va putea iubi? Și iată, dară, că precum zic că neavând dragoste între noi și nepohtindu-ne binele unul altuia, după porunca lui Dumnezeu, n-avem nici credință, nici nădiajde, nici dragoste și suntem mai răi, să mă ertaț, decât păgânii. Că zice apostolul Pavel: Limbile n-au lége și fac ale legii. Iară noi, având lége, facem tot împotriva legii și suntem mai păcătoș decât toate neamurile și decât toate limbile. Și puteț cunoaște aceasta, că iaste așa cum zic, că ce neam înjură ca noi, de lége, de cruce, de cuminecătură, de morți, de comândare, de lumânare, de suflet, de mormânt, de colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie și de toate tainele sfintei bisérici și ne ocărâm și ne batjocorim noi înșine légia?! Cine din păgâni face aceasta, sau cine-ș măscăréște légia ca noi? Oare nu înjurăm cu acéstia toate pre Dumnezeu? Oare nu ocărâm cu acéstia poruncile lui? Că el singur ne-au arătat și ne-au învățat acéste taini, ca prin mijlocul lor să ne curățim de păcate și să-l înblânzim asupra noastră la scârbe și la nevoi.

Dară noi, deaca auzim pre cineva că înjură [în jurăminte] de céle ce am zis, în loc de a-l certa și a-l înfrunta, ca pre un om fărde socoteală, noao ne pare bine și râdem. De sunt acéstia lucruri creștinești, zică cine are Dumnezeu.

Încăș, pe lângă acéstia toate, mai adaogem cu răutatea că pre părinții noștri îi ocărâm și-i batem; pre bătrâni îi necinstim, pre domni și pre boieri îi blestemăm, pre arhierei nu-i ținem intr-o nimica, pre călugări îi clevetim, pe preoț îi ocărâm, bésericile le ținem ca niște grajduri și când mérgem la dânsele, în loc de a asculta slujbele și a ne ruga lui Dumnezeu, să ne iarte păcatele, iar noi vorbim și râdem și facem cu ochiul, unul altuia mai rău decât pe la cârciume. Sărbătorile și praznicile nu le ținem, ca o nimica, ci atuncea facem céle mai réle, de bucurăm pe dracul și atunce vindem și cumpărăm.

Și în scurte vorbe, ne-am abătut cu toții din calea dreptății și împreună ne-am netrebuit, după cum zice David și nu suntem până întru unul a cunoaște și a cerca pre domnul. Căci fiind orbiț de deșărtăciunile céle lumești, nu ne bucurăm la altceva făr numai la lucrurile întunéricului veacului acestuia; și suntem porniț cu toții spre răutăț, ca o roată când dă de vale și nu să poate opri și suntem toț, cu totul, ca niște dobitoace necurate, tăvălindu-ne în răsfăciunile céle spurcate și de nimica.

Și acéstia toate nu să trag dintr-alta, fără numai din necredința noastră; că ni s-au împietrit inimile întru răutăț, ca a lui faraon și umblăm, ca niște cai sirepi, făr de zăbală și fărde rușine, până vom cădea într-o vreo propastie și vom peri. Cu acéste fapte ne lăudăm că suntem creștini! O, vai, de capetele noastre! Și cu creștinătatea ce avem poate că vom fi socotind că numai căci ne numim creștini ne vom spăsi! Ba! Ci mai mare osândă vom să luom, de nu ne vom pocăi și de nu ne vom lăsa de răutățile noastre. Că zice Hristos: Nu cei ce-m zic mie Doamne, Doamne, vor întra întru împărățiia ceriului, ci cei ce fac voia mea. Spuneți-mi, rogu-vă, că eu poate că-m voiu fi eștit din fire, care voe a lui Hristos facem, sau care poruncă ținem? Eu nu poci cunoaște altceva, făr numai un nume uscat și sec, ce avem făr de nici o faptă bună. Și încă stăm de ne mirăm căci nu ne face Dumnezeu pe voia noastră pentru căci ne numim creștini! Ba încă bine că nu ne prăpădéște ca pe sodomiténi, că vedem depărtarea lui Dumnezeu cu ochii noștri și cunoaștem că din răutățile noastre ne vin atâta féliuri de boale și atâtea féliuri de morți și alte nevoi și scârbe și nicidecum nu ne venim în fire, ca să ne părăsim de răutățile noastre.

Ci iată, că vă zic, iubiților miei și vă învăț cu frica lui Dumnezeu, ca un părinte sufletesc și păstoriu ce vă sunt, să vă veniț în fire și să vă căiți de lucrurile céle necuvioase, că Dumnezeu iaste milostiv și deaca va vedea întoarcerea noastră și pocăința cea bună, ne va erta. Că zice prin rostul Isaiei: Întoarceți-vă cătră mine și mă voiu întoarce și eu cătră voi.

Și vă poruncesc tuturor, câț sunteț cu meșterșug și cu neguțătorii, veri de ce breaslă, ca de acum înainte, duminecile și sărbătorile céle mari ce să numesc domnești și ale Maicăi Précistii și a unora din sfinții cei numiț, să vă închideț prăvăliile și nici să vindeț, nici să cumpăraț nu numai de la creștini, ce nici de la turci, nici de la alții, nici să lucraț și precum zic să faceț, că nefăcând să știț bine că vă voiu pedepsi besericéște, cu pravila și pre dreptate, nefăcându-vă nici o năpaste. Și încăș, pre carii să vor arăta semeți și tari de cap și nu să vor supune dreptății și poruncii besericești îi vom pedepsi și cu domniia.

Și nimeni să nu socotească, din voi, și să zică în inima lui: dară ce treabă are vlădica cu noi, nu-ș caută vlădiciia lui, ci să améstecă întru ale noastre? De n-aț știut până acum și de n-au fost nimeni să vă învéțe, iată că acum veț ști că am treabă cu toț oamenii câț sunt în Tara Rumânească, de la mic până la mare și până la un copil de țâță afară din păgâni și din ceia ce nu sunt de o lége cu noi; căci în seama mea v-au dat stăpânul Hristos să vă pasc sufletéște, ca pre niște oi cuvântătoare și de gâtul mieu spânzură sufletele voastre și de la mine va să vă ceară pre toț, iar nu de la alții, până când vă voiu fi păstoriu.

Ci vă caută în scurte cuvinte să mă ascultaț de veț fi creștini și de vă țineț ai lui Hristos, că precum nu pot fi oile fărde păstoriu, așa nici norodul fărde arhiereu și verice va păsa cuiva la céle sufletești, alérge la mine ca la un părinte, că-l voiu vindeca, cu ajutoriul lui Hristos.

Încăș poate să zică fieștecine din voi, în gândul său: dară noi avem nevoi gréle asupra noastră și nu putem să facem acéste ce zici; ci eu încă zic că iaste așa și crez. Numai la greul acela sunt și eu părtaș și într-acel jug ce trageț voi, trag și eu; dară n-am putére să zic nici să gândesc așa, căci că precum cére împăratul dăjdi de la noi, așa ne cére și Dumnezeu credință și fapte bune. Că zice Hristos la Evanghelie: Daț ale chesariului, chesariului și ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu. Să nu socotiț că-i va fi milă lui Dumnezeu de noi, să ne iarte pentru căci avem nevoi, deaca nu vom face după putință și poruncile lui, ce ne va băga de unde nu vom putea să mai eșim. Ci să lăsăm năravurile céle rele și obicéele céle necuvioase, ca doară s-ar milostivi Dumnezeu asupra noastră să ne iarte și să ne chivernisească cu mila lui cea bogată, căruia mă și rog să tipărească și să pecetluiscă în inimile voastre acéstia câte v-am vorbit, ca să nu le uitaț, ci, după putință de pururea să le faceț și precum înțelepțéște pre cei orbi și pre cei sfărâmaț îi îndreptează așa să ne înțelepțească și pre noi și să ne îndreptéze pre calea cea dreaptă a mântuinții, ca de pururea să mărim și să proslăvim numele lui cel sfânt și preasfânt. Amin.