La Sevastopol

La Sevastopol de Vasile Alecsandri

În zgomotul de tunuri ce tună ne-ncetat
La Crâm, pe triste țărmuri, me primblu întristat,
Și-n cale-mi, pretutindeni, calc țărnă de morminte
Sub care zac perdute grămezi de oseminte.

Pe cerul alb de toamnă zbor bombele vuind
Și cad pintre risipuri ca fulgerul trăsnind.
Pământul împrejuru-mi, săpat in lungi tranșele,
E plin de arme rupte, de glonți și de ghiulele.

Un șir de mari corăbii stau înnecate-n port.
Orașul Sevastopol ars, dărâmat și mort
Întinde pe o culme ruina sa măreață,
Fantasmă învelită c-un giulgiu de albă ceață!

O, ce spectacol mare de mari deșertăciuni
Cu fală-acoperite de-a gloriei cununi!
Cât sânge, câte chinuri și câtă grozăvie
Pentr-un monarc despotic și oarba sa trufie!

Trecut-au pe aice cutremur sfărmător?
Potop trimis din ceruri cu foc pedepsitor?
Nici aprigul cutremur, nici flacăra cerească,
Dar au trecut urgia și ura omenească!

Și au lăsat în urmă grămadă la un loc
O lungă risipire cenușărită-n foc.
Și multe, fără număr, de tainice mormânturi
Pe care sfânta cruce se clatină de vânturi!...

Când va sosi, o! Doamne, un timp mai mângăios
În care să pătrundă cuvântul lui Cristos?
Să peară dușmănia din trista omenire.
Să nu mai fie omul unealtă de peire?

Când resări-va-n ceruri frumoasa, blânda zi
Ce din orbire cruntă pe regi îi va trezi?
Ș-a respândi în lume simțiri mântuitoare,
Dreptatea, libertatea, frăția-ntre popoare?...

Perdut în gânduri astfel pe câmp me rătăcesc
Și-ntr-o adâncă râpă cu jale me opresc
Lâng-un mormânt, la umbră sfărmat de-o bombă groasă
Ce din văzduh căzuse pe marmura lucioasă.

Se sparse bomba-n două, ș-acuma negru-i sân,
Ca trista cupă-a morței, de rouă era plin;
Iar din mormântul rece prin marmura zdrobită
Crescuse și-nflorise o mică mărgărită.

O, taină-a Providenței!... Unealtă de omor
Se schimbă pentru păsări în vas recoritor!
Din moarte naște viață, din întuneric soare,
Din țărna mormântală răsare dulce floare!

O, Doamne ! fie, fie ca sângele vărsat
Pe sub aceste ziduri într-un răsboiu turbat
Să deie-o roadă bună, un drept de re-nviere
Pentru-a mea țară scumpă ce zace în durere!

Sevastopol. — 1855.