La Vie à Bucarest 1882–1883 (fragmente)
- 10 ianuarie 1883
Bucureștiul e complet „pudrat”. Un vânt din nord a fost turbat toată ziua. Crivățul biciuia obrajii și nori albi alergau în vârtej, măturând străzile. Unchiașul Iarnă și-a făcut bine treaba. Nicio trăsură, niciun om nu are curajul să se arate. Orașul pare mort. Spre seară, furtuna s-a mai calmat și, ca în poveste, au început să apară săniile. Oamenii înfășurați în blănuri par niste urși, iar viața în aer liber a devenit iar frumoasă. În ciuda timpului urât, e multă lume la Operă. S-a jucat Haiducul, în beneficiul Domnului Pinto, marele bas al trupei, și al Domnului Bimboni, șef de orchestră și autorul partiturii. E cântecul de lebădă. Opera se închide mâine. Actorii au dorit să își ia rămas bun de la public într-o manieră strălucită. Niciodată nu au cântat mai bine. La căderea cortinei, au fost ovații și salve de aplauze.
- 25 ianuarie 1883
Sâmbată a avut loc primul bal mascat al Operei. S-au aprins toate candelabrele și toate sfeșnicele. O platformă foarte alunecoasă unea sala cu scena. În fund, un rond cu flori, foarte cochet, găzduia orchestra, care, sub conducerea Domnului Hubsch, avea un repertoriu de dans foarte antrenant. Orchestra alterna cu Muzica militară, plasată la galerie. Cu toate aceste pregătiri și cu această sală care e parcă special făcuta pentru baluri, lojele sunt goale. Un grup de clovni și niște Moși Crăciuni încercau zadarnic să anime atmosfera și să înveselească lumea cu piruete și dansuri un pic cam macabre. În foaier e glacial, nu e nimeni, la bufet, de asemenea. La ora două noaptea, totul era terminat. Marele restaurant în care, altădată, după spectacole, erau supeuri, este acum aproape gol. Ce schimbare! Oare unde sunteți frumoase baluri de altădată, femei elegante și frumoase care știați atât de bine să faceți intrigi?! În aceeași seară, a avut loc un mare bal și la Cercul Militar. Toate ferestrele sunt luminate, iar fațada strălucește de parcă a luat foc. Pe balcoane, inițialele regale se detașează cu jerbe luminoase. Vestibulul e o adevărată grădină. Pereții sunt tapisați cu verdeață. Saloanele numeroase sunt decorate și luminate în mod strălucit. În sala de biliard e plasat un imens bufet, unde șampania curge în valuri. Majestățile lor, Regele și Regina, nu au putut asista la sărbătoare, fiind încă în doliu. Dansul a început la ora 10 și s-a sfârșit la ora 4 dimineața. Mare antren și veselie, datorită marelui număr de cavaleri, toți buni dansatori. Militarii sunt în mare ținută, cu piepturile pline de decorații. E aur peste tot și nu se aud decât zgomote de pinteni. Doamnele sunt în toaletă de seară, decoltate, foarte elegante și frumoase. Superbă serată.
- 4 februarie 1883
Duminică, timpul e superb. Un soare măreț și cald pe un cer albastru. Să fi venit primăvara? Strada, în ciuda dezghețului care a început, e foarte animată. Multe mașini se duc spre Șosea la plimbare. La ora 4, are reuniune la palatul Prințului Georges Bibesco. În saloanele de la parter țin ședința membrii societății de binefacere. La etajul I este recepție, un adevărat muzeu în care se îngrămădesc obiecte de artă din toate țările. Prințesa Valentina primește vizitatori. E un superb defileu. Seara, repetiție cu ușile închise la D-na Coralie Săvescu, piese de societate care vor fi reprezentate pe 15 sau 8 februarie, la Teatrul Mare. Succes remarcabil pentru Comedia Românească.