La cugetarea mea

 

Când întinzi a tale aripi, o, tu, cugete-nfocate,
Și-n noianul fantaziei te înalți cu repegiune,
Căutând frumoase teme între cele luminate
Pentru lira-mi umelită, doritoare să răsune,

Ușurel, pe munte Pincio, între pinii verzi răzbate;
De virtute și frumˇsețe acolo-i videa minune,
Acolo zâna me trece pe cărările-ncântate,
Strălucind cu o lumină care niciodată-apune.

De la dânsa împrumută lină și blândă lucoare,
D-unde-amorul cu virtutea și-nțeleptul spirt derază,
Ce dau numelui aice faima cea nemuritoare.

În zadar în lume-aiure vei căta ca să se vază
Întrunite-ntr-o ființă toate-a cerului odoare,
Care către fapte-nalte nencetat însufletează.