La fidanțata inimei

 

Și ce? Să fie cu putință?...
Ursita mea în fine
S-a ostenit să mă lovească
Și vrea să-mi dea și bine?...

Ori sunt iluziuni zadarnici,
Amăgitoare vise,
Și am mereu în cartea vieții
Aceleași zile scrise?

Dar nu; Vederea nu mă-nșeală...
Un înger de-astă-dată
Frumos ca-nchipuirea dulce
De un poet visată.

Din ceruri, iată se scoboară...
Și alb îi e veșmântul!...
Iar dându-mi mâna, fidanțează
Cu cerul sfânt, pământul!

1876, București.