La mal (Octavian Goga)

 

Sus munte de piatră cu fruntea de var
Jos lacul o pânză albastră,
La mal lâng-o masă cu flori în pahar
Noi doi cu muțenia noastră.

Atâta repaos și-atâta fior
Plutesc peste apele-afunde,
Ca taine din vremi ce de mult nu mai dor,
Azi plimba tăcerea pe unde.

Din soarele-apune blând raze se scurg
Spre trei chiparoși să se-nchine,
Trei sfeșnice stinse, uitate-n amurg,
Pe-un umăr de templu-n ruine.

Cum stăm strânși alături și buzele tac
În liniștea fără cuvinte,
Ca albe corăbii pribege pe lac
Ne leagăn-aduceri aminte.

Și-n vreme ce umbrele nopții cobor
Și gâlgâie apa la scară,
Departe, trecutul, bătrân cerșetor,
Ne cânta umil din ghitară.

Riva, 1930