La o artistă

La o artistă de Mihai Eminescu

Ca a nopții poezie,
Cu-ntunericul talar,
Cînd se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar,
Tu cîntare întrupată
De-al aplauzelor flor,
Apărînd divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.

Ca zefirii ce adie
Cînturi dulci ca un fior,
Cînd prin flori de iasomie
Își sting sufletele lor,
Astfel notele murinde,
Blînde, palide, încet,
Zbor sub mîna-ți tremurîndă,
Ca dulci gînduri de poet.

Sau ca lira sfărîmată
Ce răsgeme-ngrozitor
Cînd o mînă înghețată
Rumpe coardele-n fior,
Astfel mîna-ți tremurîndă
Bate-un cîntec mort și viu.
Ca furtuna descrescîndă
Care muge a pustiu.

Ești tu nota rătăcită
Din cîntarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cîntă-n cor?
Ești ființa-armonioasă
Ce-o gîndi un serafin,
Cînd pe lira-i tînguioasă
Mîna cîntecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetișor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cîntare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărînd divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.