La o mireasă
Ce nume ai, copilă? Mireasă ori regină?
Căci în momentul ferice Amorul te-a creat
Din grația cerească în ziua mult senină
De primăvară dulce ce-n chipu-ți a-nsemnat.
Imenul p-a ta frunte și-a pus coroana sa
Și rozele ei rumeni își pierd a lor culoare
Pe lîngă fecioreasca purpurea caandoare
Pe care mii de grații surîd în fața ta.
Frumoasă ești ca viața fecioarei adorate.
Poetul îți urează noroc strălucitor
C-a ochilor tăi raze și zile-nseninate,
Ca tine de frumoase, și nencetat amor.
Din soț la fii, la fiice, din fii la strănepoți,
La Dumnezeu, virtute, la pacea conjugală,
Să-ți coruneze fruntea virtutea matronală
Și-n adevăr regină să te cunoască toți.