La o urnă greacă
Mireasă încă neatinsă a hodinii! Tu, copila tăcerii și a vremii încete, povestașă silvestră, care poți astfel redă mai frumos ca stihuirea noastră o poveste înflorită: oare, ce legendă cu foi horbotată despre muritori sau divinități ori despre unii și alții în văile Arcadiei sau Tempei stărue asupră-ți? Ce oameni ori zei sunt aceștia? Ce fecioare semețe? Ce goană cumplită? Ce luptă de scăpare? Ce fluere și chimvale? Ce nebiruit extaz?
Dulci îs melodiile auzite, dar cele neauzite și mai dulcij.de aceea, blânde fluere, cântați înainte; nu urechii, ci, pe atât mai duios, cântați sufletului cântări fără sunet: Frumosule tânăr, sub copaci tu nu-ți poți opri cântecul, nici că pot fi goi vreodată acești copaci; cutezătorule amant, niciodată, niciodată nu poți tu sărută, deși aproape de izbândă — dar, nu fii mâhnit; ea nu se poate ofili, deși nu-ți plinești dorul, vei iubi totuși mereu și fi-va ea mereu frumoasă!
Ah, fericite, fericite ramuri ce nu vă risipiți foile și nici nu lăsați vreodată rămas bun primăverii! Fericit cântăreț, neatins de urât, zicând deapururi cântece deapururi noi; iubire și mai fericită! Mai fericită, fericită iubire! Pe veci caldă și tot încă dorită, pâî-pâind pe veci și pe veci tânără, cu mult deasupra pasiunii omenești ce lasă inima adânc întristată și sătulă, arzând fruntea și limba uscată.
Cari-s aceștia de vin la jertfă? Spre ce altar verde, o preot misterios, îți mâni tu junca ceea, mugind cătră ceruri și coastele-i mătăsoase împodobite cu ghirjănzl ? Ce orășel pe lângă râu ori țărmul mării ori pe munte* zidit cu o pacinică cetățue, golit e de norod în astă cucernică dimineață? Mic oraș, străzile tale pe vecie tăcute vor fi; și nici un suflet nu se poate înturnă să ne spue de ce ești oare pustiu.
O formă atică! întrupare măiastră! cu plete de marmură fecioare și oameni urziți, laolaltă cu ramuri și buruieni călcate; tu, formă tăcută! ne copleșești tu gândul ca și vecinicia: Rece pastorală! Când vârsta bătrână va istovi această generație, rămâneâ-vei tu în mijlocul altor nenorociri decât ale noastre o prietenă omului, căruia-i zici: „Frumusețea e adevăr, adevărul frumusețe", — asta-i tot ce știți pe lume și tot ce vă trebuie să știți.