La umbra crucilor de lemn

 

Trei cruci de lemn,
Trei cruci enorme de lemn, vopsit cu trei culori,
Păzesc pe marginea șoselei fântâna celor credincioși...
Trei cruci, pe marginea șoselei,
Cu gesturi largi de mâini bolnave,
Opresc din drum pe călători
Și parcă-s trei spânzurători
De care-atârnă trei Cristoși!...

Or, într-o zi,
Împinși de-același fatal și funerar îndemn ―
Ca două-armate, puse una în fața alteia ― Cuminții
Se întâlniră cu Nebunii ―
Copiii morților de mâine se întâlniră cu părinții,
Și-armatele-ncepură lupta la umbra crucilor de lemn.
Deoparte, flutura stindardul Credinței ―
Alb,
Curat,
Ca albul curat al florilor de nufăr ―
Iar tricolorul Nebuniei, închis cu grijă-n câte-un cufăr
De craniu omenesc,
Sta gata să-și desfășoare tricromia
La cea dintâi îngenuncheare a albului imaculat...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Și-ntr-un târziu ―
Târziu detot, când luna-ți pare o caravană-ntr-un pustiu ―
În locul crucilor ce-alt’dată opreau din drum pe călători
Se deschideau trei gropi enorme...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Și tricolorul Nebuniei adăpostea pe-nvingători!...