La zăvoi

 

Mă-ntorc ta tine, Argeș, o, râu de-odinioară,
Pe drumul de fânețe ce fuge printre clăi,
Dar unde mai sunt astăzi, să ție-aceleași căi,
Tustrei copiii veseli, de-atunci, din cărioară?

Și unde-i scăldătoarea în care ca un vrac
— Zăvoi cu păr de sălcii și ochi de apă vie —
Schimbai nisipu-n aur, cu varga de magie
A razei pogorâte pe cerul porumbac.

De două ori același nu m-oi scălda în ape,
Căci zilele de-a valma cu valul tău se scurg,
Și vacile bălțate de soare în amurg
Nu beau același Argeș când vin să se adape.

În cipciit, în clopot și-n șopot ne-ncetat,
Alt rău, din clipă-n clipă, te-a zămislit izvorul;
Nebănuit ca dansul mă naște viitorul —
Dar tu te chemi tot: Argeș, cu tot: Ion Pillat.