Legendă de la Dorna
| Legendă de la Dorna de Vasile Alecsandri |
| Legende, Convorbiri literare, nr. 1, 1 martie 1869 |
Pintre arborii din munte
Faptul zilei se strecoară ;
Soarele-i lucește-n frunte,
Vulturul în cale-i zboară.
Eu văd turme-albind pe coaste,
Râuri lungi pe văi frumoase,
Și crescuți în rând de oaste,
Brazi pe culme luminoase.
Ca ființele din basme
Pe sub pâclă se arată
Munți, gigantice fantasme,
Stânci cu fruntea fulgerată.
Mai devale-o blânda ciută
La izvoare se adapă
Și, voioasă, ea sărută
Cerul oglindit în apă ;
Iar sub codru, pe potică,
Stă un urs la vânătoare,
Pândind ciuta sprintenică
Și râvnind a ei picioare.
Colo-n crângul ce-nverzește
Sună-un bucium de cireș ;
Pe-o cărare se-ntâlnește
O copilă c-un plăieș.
El se duce prin pădure
După cerbi cu coarne mari ;
Ea culege fragi și mure
De sub brazi, de pin tufari
«Când, Ilinco, s-a aprinde
Pentru mine al tău dor ?»
«Când din zbor ursul a prinde
Ciuta cea de la izvor.»
El pleacă pe bătătură...
În curând codrul frunzos
Răsună de-o-mpușcătură
Și de-un țipet dureros.
Vânătorul împușcase
Biata ciută la izvor,
Ursu-n labe-i apucase
Copilița, scump odor.