Legenda stâncii de la Rucăr

 

I.

În vremea când păgânii în țară se-ncuibase,
Prin flacăre și sânge domnie de-așezase,
La Rucăr, sus în munte, trăiau două surori,
Copile răpitoare ca două mândre flori.
Maria și Florica zâmbeau voios la soare
Ca două viorele pe margini de izvoare,
Căci nu se pomenise dușmanii-n satu lor
S-aducă siluire și jafuri și omor!

Era pe la Sân-Petru — O veste se lățește
Că oastea păgânească spre Dunăre pornește
Ca țara e scăpată, că Turcul e zdrobit
Și c-are să încapă un veac mai fericit;...
La știrea ce sosește tot sufletul tresare....
Aceiași bucurie o simte fiecare...
Nevestele în pripă aleargă-a se găti
Și horele la umbră încep a se-nvârti!
Vioarele răsună iar mândrele fecioare
Pun sălbile de aur ca-n zi de sărbătoare
Și repede în horă alăturea se prind
A țării dezrobire voios sărbătorind!
Sosește și Florica cu mândra-i surioară
Și Radu cu Licsandru în horă le strecoară!
Maria și Florica și joacă și glumesc
Iar Radu și Licsandru în taină le șoptesc!
Și hora crește... crește... vioara, sună, sună...
În joc flăcăi și fete s-amestecă-npreună!
Vedeți cât sunt de mândri acei dănțuitori
Ce sunt a țării floare ș-ai ei apărători!

Dar iată că pe vale un tropot lung vuiește;
Răsună râpi și dealuri... — vioara se oprește!
Un tânăr cu păr negru, de praf acoperit,
Descalecă îndată și astfel a vorbit:
— Jucați, pe când păgânii vin repede spre munte!
— Păgânii! — Toți sunt gata să meargă să-i înfrunte;...
Femeile-și rup părul și spaima le-a cuprins
Dar tinerii cu săbii mijloacele-au încins!
Maria și Florica să plângă nu cutează... —
În chinge armăsarii, sar, sforăie, nechează!
Încalecă toți junii ce-n două se împart
Iar Radu cu Licsandru de ele se despart!

Pe brazde sângeroase apune mândrul soare...
Ce repede se duce o zi de sărbătoare!

II.

În scaunul Domniei stă Țepeș ce zdrobise
Puterea neînfrântă ce lumea îngrozise...
Dar Țepeș ca o fiară băgase groaza-n turci...
Astfel e-n totdeauna la sânge când te spurci!
Aceasta era vestea ce Rucărul mișcase
Dar până ca s-ajungă, norocul se schimbase!

III.

Pe munți se lasă noaptea și stelele s-aprind...
În văi s-aud întruna pistoalele pocnind!
Iar luna, sus pe ceruri, cu searbăde scântei
Din cearcănu-i de jale, privește lung la ei!

IV.

Luptaseră Românii ca fiarele turbate
Când ele-n vizuine se află atacate...
Turcimea se detese de patru ori-napoi,
Căci ei o sfărâmase cu brațe de eroi!
Luptaseră Românii ca Grecii-n Termopile,
Adunători de lauri, risipitori de zile!
Luptaseră Românii o luptă de Titani
Culcând pe văi și dealuri dușmani lângă dușmani
Dar numărul când este de patru ori mai mare
A-nvinge însemnează să-ți dai a ta suflare!

V.

În Rucăr este jale urgie și măcel
Căci Turcii au și săbii și inimi de-oțel,
Și iată ca de-odată pe uliți despletite
Aleargă două fete de-aproape urmărite!
Pe-o-ngustă potecuță fugind ele-au suit...
Dar cad de osteneală... Păgânii le-a sosit!
Oribile momente de rece-nfiorare...
Cerchezii urcă stânca și nu mai e scăpare;
Copilele-n genuche să lasă tremurând
Iar Dâmbovița-n vale se scurge suspinând,
Și apele, se pare că zic din adâncime:
— În noi se află-azilul virtuților sublime!

VI.

Maria și Florica, căci dânsele erau,
O ultimă privire cătunului mai dau...
Voinicilor ce-n urmă, vor plânge-n văduvire
Le dau un ultim cuget, o ultimă zâmbire,
Și soarele atuncea, pe frunțile de crini
Le pune o coroană de raze și lumini,
Iar ele, mână-n mână, privind în jos spre ape,
Într-însele s-aruncă prin moarte ca să scape!
Dușmanul se oprește cu milă și fiori...
Priviți-le!... Pe unde se duc ca niște flori!
Dar iată că pe stâncă, un sânge viu țâșnește
Și-n piatra fără suflet, adânc se-ntipărește;
De sângele acela, e steiul înmuiat
Și urma lui ne-ștearsă prin veacuri s-a păstrat!
De-atunci și până astăzi stau petele acele...
Nevinovatul sânge nu poste să se spele!
Iar piatra ce conține odoarele de preț
Vorbește de virtutea trecutului măreț!
În van le bate ploaia și Dâmbovița-ntruna
Căci ele vor rămâne acolo-n tot d-auna!
Drumețul se oprește privindu-le uimit.
Vitejii de la Plevna din-trânsele-au rodit!

O! Doamne-acele pete le fă ca să nu piară
Căci ele sunt Trecutul și moartea pentru țară!

1875.