Deschide meniul principal

Legenda uriașilor

Legenda uriașilor
Mit autohton


  • Legenda comunei Rozavlea

În vremuri de demult, se zice că trăia în Cuhea (Maramureș) un uriaș. El avea o fată tot uriașă pe care o chema Rozalia. Fata, într-una din zile, pribegi printre niște dealuri. Acolo, pe o pajiște întinsă, erau doi oameni, cu un plug cu patru boi. Fata crezu că sunt niște jucării și luă oamenii cu tot cu plug și cu boi în șurț – i-o dus la tătu-so:
– Uite, tată, ce jucării am găsit!
Tatăl său îi zice:
– Nu-s jucării, dragă fată. Îs oamnei și ei or stăpâni pământul de amu înainte. Noi, uriașii, ne-om zărăsti. Du-te și lasă-i acolo de unde i-ai luat, și pântru c-ai călcat pe acolo, locu s-a chema Rozavlea (În Calendarul Maramureșului, 1980, p. 103, consemantă de Ileana Pop).

  • Numeroase legende vorbesc despre cetatea de la Oncești, ca fiind sălașul uriașilor (La Oncești s-au descoperit ruinele unei cetăți din timpul dacilor).

– „Aici au stat, într-o cetate, aici, la noi" (P. Bilțiu, Izvorul…, 1999, p. 143, t. 113, Oncești, 1977);
- "Uriașii au fost colea-n cetate. Așa spunea moșul" (idem, p. 144, t. 114);
- "Uriașii erau aici, al Oncești, în locul care-i zic Cetățaua. De la Borcut meri pe un deluț rotund" (Idem, p. 145, t. 115).

  • "Uriașii trăiau demult. Ziceau bătrânii că, atâta erau niște oamnei de mari, că unul s-a dus și i-a luat juninca de un an și ceva și și-o pus-o după cap, ca și cum ai mere cu un miel. Așa era demult, că atunci erau urieși. Așa spunea tatăl meu, care mai trăiește. Are lipsă trei ani dintr-o sută. Ziceau că tăiau copaci mari, și se puneau câte trei-patru uriași la un lemn și trăgeau uriașii ca boii. Și din trei lemne au făcut un perete de casă" (P. Bilțiu, Izvorul…, 1999, p. 145, t. 116, de la Pălăguța Iurca, 65 ani).


  • "Spuneau bătrânii de de mult că la noi ar fi trăit ceva uriași. Spuneau că pe Șes, pe Troian, Între Groși și Suciu erau niște oameni foarte mari, față de cum suntem noi, cei de astăzi (…). S-a săpat acolo unde se zicea că trăiau și au găsit ceva cioburi, care, bag seama, că au fost ceva oale foarte mari în care se îngropau" (Idem, p. 146, t. 118).


  • Definiție: Stirpe mitică antediluvială de humanoizi cu dimensiuni gigantice, în genere blajină, dar neagreată de zei. Uriașii sunt adesea prezenți în mai toate mitologiile lumii, ca o specie preumană (unii cercetători încearcă să o identifice cu hominizii neanderthalieni, alții cu rasa Cro-Magnon). Legende despre uriași sunt consemnate în Vechiul Testament (Geneza, VI, 4), în China, în mitologia greacă, la scandinavi, în America precolumbiană etc. Mitul uriașilor s-ar putea clasifica printre cele memoriale, iar dispariția bruscă prin potop poate fi legată de sfârșitul perioadei glaciare.(V. Kernbach, Dicționar…, 1989, p. 204-205).


  • Făpturi mitice care au populat pământul înainte de crearea oamenilor propriu ziși. Toponimia mitică românească atestă prezența lor în câteva zone arhaice ale țării: Peștera Uriașilor, Movila Uriașului, Mormântul Uriașului, Cetatea Uriașului. (R. Vulcănescu, Mitologia…, 1987, p. 155).