Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul I
După moartea lui Ștefăniță-vodă, ficiorul lui Vasilie-vodă, în anul 1770, au trimis boierii la Poartă pre Chiriță Drace, cu rugăminte de la boieri și de la țară, pre cine or vrè ei să lè dè domnu de țară. Și le-au ieșit răspunsul de la împărăție să margă boierii toți la Poartă și acolo, pre cine or alege ei, pre voia lor vor face.
După acee mers-au toți boierii la Țarigrad, după poronca viziriului. Și cu dânșii era și Evstratie Dabije vornicul. Și dintre cei boieri mulți carii trăgè nedejdea domniii, numai Toma vornicul și cu frate-său vistiiernicul Iordachi, Cantacozineștii cei bătrâni, s-au agiunsu cu nepotu-său, cu cupariul Rusăt cel bătrân. Având cupariul trecere și cinste la Poartă, au isprăvit lucrul de domnie pentru Dabije vornicul. Și ieșind boierii înaintea viziriului, să ținè cela di cela să-i aleagă la domnie. Iar Dabije vornicul nemică nu știè, nici în gând nu-i era. Ce cum intrară boierii în casă la viziriul, fiind lucrul tocmit și aședzat cu cupariul, și întrebă viziriul care este Dabije. Și arătându-l boierii, l-au și îmbrăcat cu caftan de domnie. Iar alți boieri ce trăgè nedejde domniii au rămas numai cu nedejdea.
Vinit-au Dabije-vodă în scaonul domnescu în Iași, tuturor cu bucurie de bună părere pentru domnu bun de boieriu de țară. Și era tuturor cu bine. Și nu era nici un boieriu în prepus sau în minciuni la acest domnu, nici țara nu era împresurată cu dările pre acea vreme.
Acest domnu avè obicei, când șidè la masă și vidè niscaiva oameni săraci dvorind prin ogradă, învăța de lua câte doao, trii blide de bucate din masa lui și pâine și vin și le trimitè acelor oameni acolo în ogradă, de mânca acei oameni. Și dzicè cătră boieri: „De mult or fi dvorind ei și or fi flămândzi, neavând de cheltuială“. Și făcè divanuri dese, ca să nu zăbăvască oamenii mult, dacă or vini la Iași pentru nevoile lor. Și multe divanuri făcè din amiadzădzi în desară. Care aceli divanuri den amiadzădzi în desară nu cădè toate prè de laudă. Așijdere el bè vin mai mult din oală roșie decât din păhar de cristal, dzicând că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar. Și el era de locul lui din ținutul Putnei, și știind elǔ încă din boierie că au oamenii săraci dobândă bună din vie, din toate cele rele au scornit și el acestu obicei rău de vii: de pogon câte un leu să dè; care să trage și pănă astădzi.
Având un hiiastru al său, anume Lupașco, făcut de Dabijoaie cu Buhușu, căci Dabijoaie au avutǔ și alți bărbați mai nainte, păn-a o lua Dabije, făcut-au mare nuntă în curțile domnești cu acel hiiastru al său, cu Lupașco, care acel Lupașco au agiunsu mai pe urmă și spătarǔ mare în Țara Muntenească și au luat o fată a lui Iordache vistiernicul Caănîtacozino. Și încuscrindu-să Dabije-vodă cu Iordachi, l-au pus spătarǔ mare, și n-au spătărit vreme multă ș-au murit Iordachi spătarul, care cu multă pofală și cu mare jele despre toți pemintenii l-au îngropat înǔ Bărnovschii, că, măcar că era grec, omǔ strein, dar era om bun; să punè tare pentru peminteni la domnie.
Într-acea vreme tâmplatu-s-au de avè oștire Turcul cu Neamțul. Și au venit poroncă la Dabije-vodă, de s-au gătit de oaste, de au mărsu la Uivaru, în Țara Nemțască, și au trecut Dunărea pre la Rusova, împreună cu Grigorie, feciorul Ghicăi¬vodă, domnul Țărâi Muntenești. Și împreunându-să cu viziriul, au bătut cetatea Uivariul ș-au dobândit-o de la nemți, și s-au întorsu înapoi cu multă dobândă moldovenii și muntenii, aducând cară încărcate de haine și multe lucruri.
Iară la anul după această oștire, iar au venitǔ poroncă de la Poartă la Dabije-vodă și la Gligorie-vodă, de s-au gătit de oștire, de au mărsu în Țara Nemțască la Leva, împreună cu oștile turcești, cu viziriul. Au lăsăt viziriul la Leva pe un sarascherǔ cu oastea turcească și pre un soltan cu treidzăci de mii de tătari și cu domnii acestorǔ țări la cetate la Leva, s-o dobân-dească. Iară viziriul să dusesă la altă cetate, mai înlăuntru, și l-au bătut pe viziriul nemții de la această cetate. Și după ce l-au bătut pe viziriul nemții, s-au dat viziriul cu oastea sa în laturi ș-au răpedzit cum mai degrabă să margă și oștile care lăsase la Leva, să margă la viziriul, să-i dè agiutoriu. Ce n-au apucat să margă la viziriul, că i-au și lovitǔ nemții și pe-cea oaste de la Leva, de i-au bătut nemțâi și i-au răsipitǔ. Că li să și supărasă turcilor a mai oști, fiindu vreme de toamnă, pre la Simedru, și trăgându și nedejde ca dorǔ i-or slobodzi să margă pe la casâli lor. Și Dabije-vodă și Gligorii-vodă sfătuisă să fug-în Țara Leșască. Și cum au lovitǔ nemțâi acolo la Leva, fugându oastea înapoi spre Dunăre, ei au și trecut Dunărea cu oștile lor, fără știrea viziriului, ș-au vinit prin Țara Muntenească, iară Stamatie, ce era postelnicǔ mare la Dabije¬vodă, au dzis Dabijăi-vodă: „Să nu fugi, măriia ta, ce să te întorci înapoi la viziriul, că apoi poate să viie din urmă poroncă la țară să te prindză, ce să lași pe Gligorie-vodă să facă el ce știe“. Deci Dabije-vodă s-au întorsu și ș-au tocmit lucrul despre viziriul.
Gligorie-vodă, neștiindu nemic de întorsul Dabijăi-vodă, ș-au pornitǔ doamna cu toată casa lui de au trecut în Țara Ungurească, iară el au vinit prin Țara Moldovii, ca să afle pe Dabije-vodă în țară. Și au mărsu păn’ la Suceavă și neaflându-lu pe Dabije-vodă, i s-au răzlețit și oastea sa, ce avè, de dânsul și au rămas numai cu 50 de oameni. Și temându-să să nu sară țara după dânsul să-l prindză, au purces noaptea de la târgul Sucevei spre Botășeni și de-acolo au lovitǔ la Prut la Bogdănești. Și de-acolo au luat asupra Nistrului ș-au trecut tocma la Movilău. Și cându au trecut demeneața pe o negură pe lângă Botășeni, i s-au rătăcitǔ un cămăraș a lui, anume Iștoc, c-o păreche de desagi de galbeni, și cădzindu pre mâna Jorăi, ce era atunci vornicǔ în Botășeni, au luat banii și l-au triimis pre Iștoc la Dabije-vodă și cu banii. Numai păn-a-l triimite, au dispecetluit banii Jora ș-au luat câțiva galbeni ș-au dat samă cătră Dabije-vodă că așè despecetluiți i-au găsit.
Gligorie-vodă n-au zăbăvitǔ mult în Țara Leșască ș-au trecut pren Țara Ungurească, de ș-au luat doamna, ș-au trecut cu toată casa lui la Beciu, la împăratul nemțescu, ș-au zăbăvit acolo câțiva ani la Beci.
Dece pe această vreme, audzindu stolnicul Costantin Caănîtacozono, fratele lui Șerban-vodă, îndată s-au dus și el din Țara Muntenească la Beciu, de au făcut jalobă la împăratul nemțescu pe Gligorie-vodă, precum cându era Gligrie-vodă domnu în Țara Muntenească au închis pe tată-său, pe Costantin postelnicul, la mănăstire la Snagovǔ și i-au făcut acolo multe cazne, și i-au luat mulți bani, și l-au și omorât. Și el n-au fost vinovatǔ lui Gligorie-vodă cu nemic. Iară Gligorie-vodă tăgăduiè, dzicând că-l năpăstuiește înaintea divanului împă¬rătescu. Iar Costantin stolnicul s-au agiunsu cu o slug-a lui Gligorie-vodă, anume Ionașco Cap-de-ghindă, și l-au scos martur înaintea divanului împărătescu, de au mărturisit cum că l-au omorât stăpânu-său, Gligorie-vodă, fără nici o vină, pe Costantin postelnicul.
Dece Gligorie-vodă, dac-au vădzut că mărturisește așè sluga lui, n-au avut ce mai răspunde, că s-apucasă de cap înaintea divanului că i-i năpaste, ș-au rămas vinovatǔ ș-au cădzut la-nchisoare și-n mare grijă. Sfătuitu-s-au c-un prietin să-l facă catolic, că într-alt chip n-a putè scăpa de moarte, și așè priimind, ș-au dat și un copil la împăratul, de l-au botedzat și i-au pus și nume copilului Leopold, pe numele împăratului.
Cătatu-ș-au vreme ș-au fugit de la Beci la Veneție, și așè i s-au trăgănat vremea, de au zăbăvit în streinătate 7 ani, păn’ s-au făcut pace la turci. Și s-au dus pre taină iar la Țarigrad, și ședè în Țarigrad pre taină, de nu-l știè nime.
Iară boierii muntenești rădicasă cap un domnu în locul lui Gligorie-vodă pe un om prostu, anume Antonie, și-i da nafaca lui pre dzi de cheltuială câte 10 potronici. Iar viziriul au triimis de-au chematǔ pre acel domnu la Poartă, cu boierii depreună, dzicând să le înnoiască domnia. Și-ndată s-au rădicat pe poronca viziriului cu Antonie-vodă ș-au mărsu la Poartă, neștiindu nemic de vinirea lui Gligorie-vodă, că-l ținè viziriul tăinuit.
Dece împreunându-să boierii cu viziriul, rugatu-s-au vizi¬riului să le puie un domnu dintre dânșii, pe care ș-ar alege ei, că acel domnu ce-l rădicasă ei este un om prè prostu. Atunce i-au întrebat viziriul pe boieri pentru Gligorie-vodă, unde să află și, de i-ar scrie, oare n-ar vini? Iar muntenii îlǔ suduiè, că-i omǔ rău și nice a mai vini de unde îi dus. Dzisu¬le-u viziriul: „Alegeți-vă un domnu dintre voi, pe cine v-a plăcè, și viniți mâne dimineața să vi-l fac“. Iar Gligorie¬vodă, după perdeaua viziriului, asculta toate. Ducându-să boieri la gazdă, sfătuitu-s-au ș-au ales dintre dânșii pe un frate mai mare a lui Șerban-vodă, anume Drăgiciu. Și cum au purces cu dânsul a doua dzi la Poartă să îmbrace căftan, ș-au intrat în casă la viziriul.
Iară viziriul au și scos pe Gligorie-vodă și l-au îmbrăcatǔ în căftan. Iară boieri muntenești, dacă l-au vădzut, numai ce-au încremenit. Și i-au dat pe toți de grumadzi pe mâna lui Gligorie-vodă. Numai ce-au scăpatǔ Șerban-vodă dintre dânșii, că, vrând și el să intre în casă la viziriul, după cielalți, un prietin i-au spus în taină că-i Gligorie-vodă în casă la viziriul. Și el n-au mai apucat să spuie celoralalți frați, și-ndat-au fugit și s-au ascunsu. Iar pe Drăghiciu Caănîtacozono și pe frate-său Mihaiu și pe frate-său Co¬stantin, care îl pârâsă pe Gligorie-vodă la Beci și pe frate¬său Mateiu și pe Iordachi, i-au luat pe aceștea pre toți de grumadzi, de i-au dus în Țara Muntenească. Dece pe Drăghiciu l-au omorât, iară pe cielalți i-au închis înǔ curțile domnești, la simeni. Ș-au răpedzitǔ Gligorie-vodă oamenii săi înainte cu schimi-aga, de au prinsu pe giupâneasa lui Șerban și pe celelalte a celoralalți boieri, de le-au închis la simeni. Și după ce au mărsu în București, Gligorie-vodă îi tot bătè și-i tot căzniè pe acei boieri și pe giupânese.
Care lăsăm acmu povestea lui Gligorie-vodă, de omǔ scrie mai înainte, cându i-a vini rândul. Și-ncepem iar a Dabijăi¬vodă, la rându nostru.
Dabije-vodă, aice în țară domnindu cu pace și cu domnie aședzată, cu țară întemeiată, era omǔ bun și blându, fără nice o răutate. Și neplinindu bine 4 ani a domniei lui, fiindu și om bătrân, au plătit și el datoria cè de opștie, de-au muritǔ. Și l-au dus cu toată boierimea, cu mare cinste, de l-au îngropat în mănăstirea lui, în Bârnova, carei este de dânsulǔ isprăvită, iară din temeiul ei au fost-o început-o Barnovschie-vodă, și n-au apucat s-o isprăvască, c-au pierit la Poartă, cum să pome-nește mai sus.