Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XVI

 

După ce sosi Antiohi-vodă în Ieși în scaon, pe cie vreme era paci bun-în țară. Și pusă boierii a trei dzi după obicei: pe Antiohi Jora vel-logofăt, pe Lupul Costachi vel-vornic de Țara de Gios, pe Neculaiu Costân, biv-hatman, vel-vornic de Țara de Sus, pe Bogdan vornicul iar l-au pus hatman, pe Macsut velpostelnic, pe Ilie Ca[n]tacozino vel-spătar, pe Savin Zmucilă vel-ban. Și de atunce să așădză această boierie cu temei în Moldova, de-i aședzată la rând. Că mai nainte, de-și era la vrun domnu, uneori șădè mai sus, uneori mai gios. După cum le fusesă altă boierie, așè șădè și cu bănia la Divan. Iar de ice înainte i s-au aședzat rândul după spătarul cel mari, și i s-au făcut și vinit boieriei câte un ban de drobul de sari de la ocnă. Pe Dabije clucerul l-au pus vel-păharnic, pe Lupul Colivarul vel-visternic. Pentru acesta, vădzindu-l mazâlimea că-i din neam prostu, li să strâcară tutoror voia, că nu le era cu cinste să margă la gazda lui. Pe Ion Sturdze vel-stolnic, pe Gheorghiță sărdarul vel-comis, carei era neam lui Ant[i]ohi-vodă. Pe aceștie îi boieri Antiohi-vodă deodată, iar mai ales și mai de cinste era cumnatul său, Bogdan hatmanul. Toate trebile și cheverniseleli țărâi era după dânsul. Numai nu putè, că era bolnav, cum mai sus s-au pomenit.
Curundă vreme l-au triimis sol în Țara Muntenească, și mult au zăbăvit acolo, fiind bolnav. Și după ce-au vinit, încă din pat nu s-au mai sculat și-n scurtă vreme au și murit. Care la moartea lui multă jele au avutu Ant[i]ohi-vodă și boierimea și țara, de boier moldovan, cap întreg și cunoscător la giudețe și vrednicŭ la toate trebile, cu-nțelepciune. Care tuturor le-u părut rău de păgubirea ce-au păgubit țara, iar mai cu dedinsu lui Antiohi-vodă i-au rămas rană nevendicată. Că i s-au și schimbat lucrurili, și i s-au micșurat schivernisala, cu multe amestecături, nu cum era în domnia întăiu.
Pus-atunce pe Ion Buhuș logofăt mare și pe Antiohi Jora logofătul hatman, în locul lui Bogdan, și pe Ilie Ca[n]tacozino spătarul visternic mari, în locul Lupului Colivarului, și pe mine, Ion Neculce, din sulgeria cea mari m-au pus spătar mare.
Și rămas-atunce toată cinstea și chevernisala după Ilie visternicul Ca[n]tacozino, împreună cu Panaitachi Morona bivpostelnic, carei acești doi boieri chivernisâiè pe Ant[i]ohi-vodă. Și să potrivis-amândoi acești boieri într-o fire, după cum să dzice „calul râios găsește copaciul scorțos“: iuți, mândri, mincinoși, fățarnici, giurători pentru hiece, amăgitori. Care, cât era Antiohi-vodă de strașnic la mânie, că de multe ori la Duvan cu buzduganul azvârliè în oameni cei vinovați, și tare și drept conoscător la giudecată, dar nu ține mânia mult, și nu-l putè nime întoarce din dreptate la giudecată, nice iubiè minciuneli, dar acești doi boieri ce mai sus s-au pomenit îl întoarseră pe Antiohi-vodă, de li să potriviè. Că mai toți domnii sunt buni, numai să tâmplă de să află de-cestu fel de oameni, de să lipăscu mai lesne mai la toți domnii, de le strâcă firea cè bună. Mai mulți să află la domni de-ceștia decât di cei direpți și buni. Ce dacă să tâmplă boierul chivernisătorul de-i înțelept și bun, măcar de-i și domnul rău, îl îmblândzește și-l întoarce cu blândețe, de-l face de-i bun.
Atunce, apucându visternicia Ca[n]tacozino, scoasă Ant[i]ohi-vodă nevoi grele pe țară, că avè și datorie la Țarigrad, gândindu că s-a plăti. Scoasă orânduiele multe, și satarale, și hârtii, și fumăret, câte un zlot de toată casa. Și-l făcu Ca[n]tacozino de făcu și obiceiu în țară, carei n-au mai fostu, câte 2 bani de vadra de vin. Însă da numai țărani, dar boierii și mazâlii de la aga în sus nu da. Și mult s-au apărat Antiohi-vodă și nu vrè să fac-acel obiceiu, numai nu putè, că-l tot îndemna Panaitachi și Ilie visternicul.
Mai făcut-au și alt obiceiu: de tot boul de negoț, cornărit câte un leu. Iară pe mazâli îi îndesiè cu dăjdii grele și cu împrumute dese, și nu le mai da. Și-i asupriè Ca[n]tacozino pe pizmă, și nu le făcè dreptate, și-i tot pârâè și-i amesteca cătră Ant[i]ohi-vodă cu feliuri de feliuri de amestecături de pâră, pentru ca să s-îmbunedze și s-înmulțască cinstea lui, ca un om fără suflet. Că nu era nemic adevăr într-însul.
Și pe mazâli, zlotași îi supăra din cale-afară, de-i făce de plătiè pustiele. Și pe unii îi pârâè, de-i trimitè pe la ocnă. Și Antiohvodă, de-l și pricepè, îi învoiè, pentru voia muntenilor, fiindu-le rudă. Și mai nu avè nice o parte Ant[i]ohi-vodă dintr-acele nevoi multe ce scotè, că datoria i-au rămas neplătită, și când s-au mazâlit, au rămas mai cu nemic, ca și la mazâlia dintăiu. Numai ce-au rămas cu vro cindzăci, șesădzăci de pungi de bani. Că el nu era prè samiș, nice lacom, ce-l credè pe dânsul ce grăiește. Și el mânca, și fățiș, și furiș, cumu-i era lui voia. Și avè și altă nebunie în cap, că gându lui era cum ar putè apuca domnia, având pe munteni nedejde. Și pentr-acee avè prieteșug cu Panaitachi postelnicul Morona, știind rândul Porțâi, socotind c-a găsi vro vreme, ca și Mihai-vodă. Pentr-acie sta asupra mazâlilor, ca să-i răsâpască, să facă nume rău stăpânu-său, lui Antiohi-vodă. Și atunce au agonisât din vesternicie el 70 de pungi de bani, mai mult decât au agonisât stăpânul său, Ant[i]ohi-vodă.
Vinit-au atunce poroncă de la Poartă de au dus multă somă și mare lemnu și greu la Tighine și la Cetatea Albă și la Vozia, cu mare grabă și cu mulți zapcii. Boieri au stătut toată vara cu Orheiul și cu Lăpușna și cu toți siimenii din curte, de-l tăiè. Și cu mare greu l-au rădicat păn-în iarnă. Și-ncă au închisŭ în turnul Golâei pe Darie Donici sărdarul și pe Chirica și pe Bogoș, și era să li taie și capetili, fiind ispravnici pe lemnu și nu-l putè în grabă să-l ducă. Că s-agiunsesă munteni[i] și cu Mihai-vodă și cu Isuf-pașe, ca să-i dè pricină la Poartă pentru lemn, că nu poartă grijă. Și pentr-acie îl grăbiè Isufpaș e din cale-afară cu lemnul.
Pe acee vreme, de la închisoari, Mihai-vodă au făcut un harzu, de l-au dat la împăratul, cu pâră pe Antiohi-vodă că-l năpăstuiește cu doo biruri și doo bariiamlâcuri, că le-u luat din țară, și el nu le-u luat, și cu jalobă pe Baltagiul vizirul, dzicând că l-au ales pe dânsul toată țara de l-au pus domnu, iar vizirul l-au scos din domnie fără nice o vină ș-au pus pe Antiohi-vodă fără voia țărâi. Deci împăratul, cetindu acel harz, l-au triimis la vizirul și i-au poroncit să-i facă dreptate.
Apoi vizirul, vădzind așe, chemat-au pe Osman, chihaieo lui, de-au învățat de-au scris la Antiohi-vodă să caute să triimiță boieri și oameni de țară, să dovedească pe Mihai-vodă, să nu rămâie vizirul rușinat de cătră împăratul. Antiohi-vodă îndată alesă de triimisă câțiva boieri, carei știè că-i sunt împotrivire, și câțiva breslași megieși d-è lui Mihai-vodă, vasluieni tot de cei buni de gură și de pâră. Și s-au pârât pe față înaintea Divanului împărătescu. Breslași în gura mare strâga: „Vândutune-i, vândutu-ne-i, vândutu-ne-i la cochi-vechi ciocoilor, ca pe mascuri și ca pe oi!“ Carei numai ce huie Divanul împărătescu, și să mira toți pașii și agalari de pâra ce-i dau. Și așe l-au dat iar rămas, să plătească iar bani la visteria împărătească, și iar l-închisără, încă la mai gre închisoare, la Babagefer.
Trimis-au și Brâncovanul sol în Moldova, pe ginere-său Șerban logofătul, pentru mare încredințari prieteșugului, care au făcut și logodnă, un ficior a Brâncovanului să iè o fată a lui Antiohi-vodă. Și făcându cinste mare atunce solului, Lupul Costachi sân Gavriliță la masă, îmbătându-să și veselindu-să, multe cuvinte deșerte și fără treabă grăiè împotriva lui Antiohi-vodă înaintea solului. Și dintr-aceli voroave proaste s-au rădicat și masa. Ce Ant[i]ohievodă atunce, ca un domnu înțelept, mult au răbdat Lupului pentru aceli voroave proaste, ce le grăiè cum nu i să cădè.
În scurtă vreme dup-acie să mazili și vizirul Baltagiul de la Poartă, și cădzu Ciorlul-pașe silehtarul viziriu, care să tâmplasă de era prietin lui Mihai-vodă. Și-l scoasă pe Mihai-vodă de la închisoari. Iară Păladie visternicul, cumnatul lui Mihai-vodă, și cu Preda stolnicul, dac-înțălesără c-au ieșit Mihai-vodă de la-nchisoare, fugir-în Țara Muntenească. Și acolo în Țara Muntenească mai era și fratele lui Mihai-vodă, Dumitrașco, și-mbla clevetind pe Antiohi-vodă și mestecând cătră munteni. Numai munteni[i] era cu 2 obrază: arăta prieteșug și cătră Ant[i]ohi-vodă, și cătră partea lui Mihai-vodă. Și așè politiciè lucrurili de îmbe părțili.
Iar la veletul 7214 făcut-au nuntă Brâncovanul c-un ficior a lui, anume Dinul, în târgu în București, de-au luat o fată de aice din țară, de la noi din Moldova, a lui Ion Balșe vornicul, de-au dus-o acolo la București, de-au făcut nuntă, cu mulți boieri rudenii de-a ei. Au mărsu cu voia și poronca lui Ant[i]ohivodă. Atunce m-au triimis și pe mini, cu solie despre partea domniei, de m-am tâmplat la acea nuntă, care nu era nuntă domnească, ce vom dzice că era crăiască.
După veselia nunțâi poftit-au Ant[i]ohi-vodă pe Brâncovanul cu mare credință, ca să dè pe Pălade visternicul, să-ș vie acas-în Moldova, să nu mai umble amestecând. Ce Brâncovanul n-au vrut să-l dè, fără câtu nu l-au priimit să mai șadză în Țara Muntenească și l-au gonit la Brașov. Ant[i]ohi-vodă, vădzind că n-au credzut Păladie să vie, mâniiatu-s-au ș-au triimis de i-au jăcuit casa. Și i-au închis giupâneasa, ș-au pus și sămenii de i-au răsâpit curțile din Iași, de nu i-au rămas nice jăriște.
Ilie Ca[n]tacozino visternicul, fiind învrăjbit cu Iordachi Rusăt vornicul mai denainte vreme, pentru căci Ilie Ca[n]tacozino făcusă bine lui Iordachie Rusăt de-l scosesă di-nchisoare, cându-l prinsesă la mazâlia lui Ant[i]ohi-vodă, cum s-au pomenit mai sus, iar Iordachi Rusăt, când au rădicat țara pe Mihai-vodă domnu, au stătut pricină lui Ilie, și acie era mânia și vrajba între dânși. Iar apoi au început Ilie în toate nopțile a umbla la gazda lui Iordachi furiș, de s-au împăcat. Și s-au rugat Ilie lui Iordachi, fiindu-i cuscru cu Brâncovanul, ca să stè să-i logodească o fată a lui Ilie c-un ficior a Brâncovanului, pe taină să nu știe Antiohi-vodă nemic.
Dece Ant[i]ohi-vodă pe urmă, oblicindu aceste lucruri și alte multe amestecături a lui Iordachi, ce umbla cu cărți, amestecând la Mihai-vodă, și la frații lui în Țarigrad, și la Pălade în Țara Ungurească, mânietu-s-au Ant[i]ohi-vodă ș-au închis pe Iordachi la vătavul de aprodzi, cu mare urgie și pază. Iară Ilie, dac-au vădzut c-au închis pe Iordachi, s-au spăriet și s-au dus de-au spus tot lui Ant[i]ohi-vodă, ce voroave au avut cu Iordachi. Ce lui Ilie nu i-au făcut nemic, pentru voia stolnicului Costantin din Țara Muntenească, fiindu-i unchi. Numai ce l-au scos din visternicie, că nu mai putè să-l mai rebde de jaloba mazililor, numai la cinste tot îl ținè.
Iară pe Iordachi, după ce l-au închis, l-au pus împrumutare, de-au dat 10 pungi de bani. Și iar au mai giurat lui Ant[i]ohivodă cum să fie slugă dreaptă, cum au fostu mai nainte. Și l-au pus și l-au slobodzit de la închisoari.
Iară la anul, de primăvară, vinit-au poroncă de la Poartă la Ant[i]ohi-vodă să margă să lucredzi la Tighine. Deci îndată s-au rădicat cu toată boierimea și cu salahori și s-au dus la Tighine, iară aice în Ieși au lăsat cămăicani pe Iordachi Rusăt vornicul și pe mine, Ion Neculce vel-spătar, și pe Ilie Ca[n]tacozino biv-visternic și pe Ilie Catargiul vel-visternic, de purta grije țărâi, ce era. Iar Ant[i]ohie-vodă, lucrând acolo toată vara, pe la Sfete Ilie i-au vinit mazâlia, și l-au pornit Isuf-pașe de acolo la Țarigrad. Numai ce au triimis de i-au luat doamna de aice din Ieși, și-n locul lui au pus pe Mihai-vodă. Iar Ant[i]ohi-vodă, după ce au mărsu cu totul la Țarigrad, l-au zăhăit Mihai-vodă mult, dar nemic nu i-au putut strâca. Ș-acolo au trăit, la Țarigrad câtăva samă de ai. N-au mai putut lua domnia, păn’ ș-au plătitŭ și el datoria lumască, de-au murit. Care rar domnu au fostu ș-a mai hi ca Ant[i]ohi-vodă în Moldova, nelacom nice la sânge, nice la bani, nici la minciuni, și iubitori la dreptate și bișug în țară la toate. S-au făcut și-n dzilele lui, unde era mănăstirea tătâne-său, la Miera, zidul împregiur cu clopotnița de piatră. Și s-au dus la Poartă și acolo au murit. N-au mai ieșit domnu. Și i-au rămas 3 ficiori: Ion, Costantin, Dumitrașcu. Deci Costantin și Dumitrașco s-au dus la muscali, de slujescu, iar Ion este aice în țară. A rămas luându graiu din Țarigrad. La ce or vini, vremea viitoare va arăta ^[1].

1. De la „Și s-au dus la Poartă...“ până la sfârșitul capitolului este scris de Neculce.