Leul la vânat
Leul, lupul, vulpea și câinele odat',
Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit,
Cu toții întrunit,
Să umble la vânat:
Și ce vor căpăta să-mpartă măsurat.
Se-ntâmplă dar, că vulpea-ntâi
Un cerb frumos au prins,
Și adunând pe toți ai săi,
Spre jertfă l-au întins.
— Acuma e treaba mea, băieți,
Le zise leul lor.
Voi trebui numai să vedeți
Cum eu împart ușor.
Și despicând îndat' pe cerb în patru părți,
Au zis: "Aceste sunt frățeștile bucăți.
Și iată: cea întâi e partea mea de frate;
A doua, pe drept ca unui leu se cade;
Ș-acea a treia tot mie se cuvine,
Precum voi știți prea bine.
Iar de a patra, oricare s-ar atinge,
Pe loc îl voi învinge."