Libertate și robie
Uneori, cînd observi cîte se petrec în societatea modernă sub toate aparențele de civilizație ce ni le-am dat, și cînd te gîndești la ce era odinioară sub forma bnutaiă pe care o îmbrăca asuprirea, nu știi care din cele două stări e mai bună.
Necontenit, de cînd crimele de la Dorohoi ne pasionează, ideea asta ne vine în minte.
Omenirea întreagă se felicită că a scăpat de vremea robiei, aceia care au luptat pentru abolirea ei își fac mare fală din acțiunea lor, iar noi toți sîntem gata să-i înălțăm la cer, să ne mîndrim că am avut niște așa părinți.
Se poate. Sînt idei pe care le primim necontrolate și care, de la o vreme, se cristalizează așa în mintea noastră. Încît nici nu ne gîndim să le distilăm, ci le socotim niște adevărate axiome.
Binefacerile robiei sînt una din ideile acestea. Ne-am deprins pînă într-atîta să înălțăm în slavă desființarea robiei. Încît socotim că-i o crimă a nu cînta în cor cu ideologii și cu interesații: „Azi sîntem cu toții liberi, egali înaintea legii” etc.
Dar să discutăm. Ce era un rob? Un om care aparținea de drept și de fapt proprietarului, un om fără pămînt și fără drepturi, un om care putea fi ucis fără ca stăpînul să aibă a da seamă cuiva…
Ce-i un sătean liber? Un om care aparține de fapt proprietarului, un om fără pămînt și fără putință de a-și exercita puținele drepturi ce are, un om care poate fi ucis în bunăvoie, sigur că ucigașul nu va fi pedepsit dacă face parte din clasa stăpînilor…
Vedeți deosebirea? Ea stă numai în vorbele de drept și de fapt. De drept, săteanul e liber să-ți închirieze sau nu brațele. Își poate da copilul la școală, alege deputați, e egal înaintea legilor cu stăpînitorul de pămînt; de drept, el poate petrece vara la Cannes și iarna la Opera din Paris, se poate urca ou balonul la planeta Marte… mă rog, are toate drepturile posibile.
Dar de fapt? De fapt, el e silit să muncească proprietarului în orice condițiuni, nu-și poate da copilul la școală pentru că n-are nici cu ce-l încălța, nici cu ce-i cumpăra cărți, e sigur că între el și stăpîn întodeauna justiția e de partea celui din urmă; de drept, el e robit unei vetre pustii, nu are nici putința de a emigra, nu are nici un drept, afară de acela de a muri de foame.
Și, pe deasupra tuturor acestor rele de care el suferă, starea de libertate îi mai îngreuiază viața și i-o face mai nesigură. De bine, de rău, robul își avea pîinea asigurată. Stăpînul știa că boul nehrănit și robul nemîncat nu pot trage la jug. Apoi, viața robului era sigură, pentru că-n catalogul averii boierești robii intrau alături cu vitele și cu uneltele de muncă în rîndul capitalului. Care boier și-ar ucide boii cumpărați cu bani? Care boier și-ar fi ucis robii, care costau galbeni?
În starea de libertate, avem legi protectoare ale animalelor, dar pentru oameni asemenea legi nu există. Dimcea, Stroici, Paciurea… iată cine hotărăște de viață și de moarte.
În starea de robie, puteai fii ucis, dar nu te ucideau. În starea de libertate nimeni nu are dreptul să te ucidă, dar te ucide.
Vă admir, progres și libertate burghezească! Ați înlocuit robia de drept prin robia de fapt; ați pus unei societăți vechi o etichetă nouă; ați acoperit putregiunea
hoitului păcătos cu purpură aurită, și acum vă făliți cu opera voastră cum se fălește un negustor șiret cînd își admiră etichetele poleite ce acoperă o marfă falșificată.
Era rea robia și era rușinoasă, desigur. Dar ce-i de invidiat în societatea modernă. În care – dulăi ai liberalismului – „voiți egalitatea dar nu pentru căței!
E ap de mică deosebirea între râul trecut și cel prezent. Încît uneori, cînd observi cîte se petrec în societatea modernă, sub toate aparențele de civilizație ce ni le-am dat, și cînd te gîndești la ce era odinioară, sub forma brutală pe care o îmbracă asuprirea, nu știi care din cele două stări e mai bună…