Limba românească

 

Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!

Româncuțe tinerele,
Visuri de amor,
Ale voastre drăgănele
Le iubesc de mor.

Dar vorbind în limbi străine
Nu pot să v-ascult,
A fugi în lume-n vine,
Căci mi-i ciudă mult.

Inima mi se răcește,
Moare visul meu,
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu!

Glumele sunt mai bogate
Au un ton firesc,
Românește cuvântate
Așa să trăiesc!

Pe o glumă românească
Sufletul mi-aș da,
Iar pe una franțuzească
Zău! Nici o para!

Ce-i străin nu se lipește
De sufletul meu;
Glumiți dar și românește
Pentru Dumnezeu!

Frați ce-n dulcea Românie
Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiți!

Voi, pe câți patria cheamă
Dragi copii ai săi,
Fără ca să ceară seamă
La bravi sau mișei,

Arătați cum se trăiește
Elementul său,
Și... Vorbiți, scriți românește
Pentru Dumnezeu!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!

Al lor geniu-ni șoptește
Din mormânt mereu:
O! Vorbiți, scriți românește
Pentru Dumnezeu!