Liniște (Dumitru Karnabatt)

 

Pe câmpul blond de grâne întinsu-m’am în pace.
De-asupra cerul albastru in liniște desface
Aripe uriașe.
Pe când în depărtare cătune și orașe
Ardeau, cu turle-torțe, aprinse ’n chip sălbatec
De-amurgul de jăratec.

Incendiul se stinge sub norii grei de fum,
Dar vântul se ridică și mătură acum
Cenușa din dezastre.

Pe zările — albastre
O mână generoasă azvârle ’ncet șj rar
Semințe de lumine,
Și stelele răsar
Pe-ogoarele senine.
Sunt lunci acoperite de alb mărgăritar
Albastre viorele petale mici desfac
Luceafărul roșește ca floarea unui mac
Și liniștea coboară.
Tot iazul de la moară
Sub razele de lună, de odată a ’nghețat.
Pârâul și-a ’ncrustat
Sidef pe carapace.

Pe câmpul mort sub lună e-atât de-adâncă pace
Că ’n liniștea imensă ce ’n spații s’a lăsat,
Se-aude ’n ritm de orgă, solemn și cadențat,
Sonora vâjiire ce-o scoate ’n a lui mers
Pământe care fuge nebun în univers.