Lui Emil Isac

 

I

Întorcându-mă de la șezătoarea literara din Tulcea, cu Galaction, Locusteanu și alții, aflam în Galați de moartea marelui Caragiale. Atunci cineva amintind că de curând Emil Isac plecase la Berlin, ca sa obție un certificat de la maestru, am exclamat

Deși momentul prea e tragic,
Cu neputință mi-e să tac:
Mai bine-ai vrut să mori, maestre,
Decât să-l lauzi pe Isac!

II

Și, cu toată simpatia ce o am pentru poetul Isac, l-am mai bombardat cu încă patru versuri

Și destinul ăsta
Prea ades greșește:
Caragiale moare,
Și Isac trăiește!