Lui Octavian Goga

 

Când fruntea-n lauri ți-au încins-o zeii,
Aș vrea să prind p-armura ta de fier,
Erou ne-nfrânt în luptele ideii,
O floare mică ce-a-nghețat de ger.

Mai fragedă ca florile de stil
Și albă ca zăpezile de munte,
Să-ți amintească viața de copil
Ursit să-și poarte steaua lui pe frunte.

Să-ți re-nvieze codrii seculari,
Cu ape reci ce-n clocot curg sub boltă,
Ce-n ritmul lor, de mic, în Rășinari
Ți-au cadențat a versului revoltă.

Și azi pe culmi, când jalnic te ridici,
Învolburat d-a gloriei cunună,
Poate mireasma florii mele mici
Te-o mângâia sub trăsnet și furtună.