Lui Pasteur
În vremile lui Hercul, — titanică faptură, —
Natura-nverșunată pe om lovea mereu;
La rîndul său și omul, sălbătăcit de ură,
Se-ncumetea la luptă cu cel mai crîncen leu!
El cucerise astfel, afar' în largul firei,
Repaos și putere, de glorie cuprins;
Dar corpu-i înlăuntru, — sarcazm al fericirei! —
Fu pe neașteptate de un microb învins.
Îngrozitoarea boală, ce-n sînge varsă moarte,
Luă omului puterea, necontenit să-l poarte
Pe căi de suferință, de groază și de chin...
Dar tu, savant ilustru, prin geniul tău divin,
Zdrobiși vrășmașu-acesta, menit a fi etern...
În luptele științei ești Hercule modern!