Luntrea

 

Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară,
Plutind pintre valuri
Departe de maluri
Se zbuciumă inima mea.

Când luntrea, o, Doamne, se-nalță și iar se coboară,
Ajunge odată
Mereu legănată
Doritul liman a vedea.

Și eu am o țintă, dar timpul ce fuge și zboară
Lăsa-mă-va oare
Pe căi mișcătoare
S-ajung șovăind pân'la ea?

Când luntrii se-ntâmplă că groaznicul vânt o doboară,
Cui pasă să știe
În lumea cea vie:
Cu ce și-ncotro se ducea?

Ci-n mine s-ascunde ferită de toți o comoară:
D-a fi să se-nece
În unda cea rece,
Mai bine, ah, nu se năștea!...

Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară,
Departe de maluri
Plutind printre valuri
Se zbuciumă inima mea!...