Mângâiere în lacrimi

 

De ce amice, ești mâhnit,
Când veseli toți ne-am strâns?
Eu după ochii tăi cunosc:
De sigur tu ai plâns.

„Și dac-am plâns, retras de voi,
Am plâns de chinul greu,
Și lacrimi curg așa de dulci
Alin sufletul meu.”

Amicii tăi voioși te rog
În sânul lor să vii,
Și ori ce-n lume ai pierdut,
Mâhnit să nu mai fii.

„Strigați, vuiți, dar să vă spun
Ce pătimesc, nu pot,
Ah nu! eu n-am pierdut nimic,
Deși-mi lipsește tot.”

Fii sprinten dar și cu curaj,
Ești tânăr plin de foc,
La anii tăi ori unde-ajungi
Cu-amor și cu noroc.

„Ah nu! acolo n-am s-ajung!
Stă prea sus ca să sper,
Lucește blând ș-așa frumos
Ca steaua cea din cer.”

De stele să ne bucurăm,
Iar nu să le dorim,
Și cu plăcere noaptea-ades
La ele să privim.

„Și cu plăcere zile-ntregi
Privesc ades la ea,
Lăsați, ca nopțile să plâng
Cât inima mea vrea!”