Mă înalț printre stele care cad
Glasul meu mai are în el tînguirea
după urechea cea moartă
a lumii.
mă înalț printre stele care cad.
neatins,
mi se îndoaie trupul
către focul aprins.
și cel mai trist cuvînt pentru rostire
este cenușa sufletului meu,
rămasă din trăiri
în care n-a fost Dumnezeu.
cu inima ascunsă în timp,
adorm într-o piatră
uscată de durere,
rostogolită din vatră.
cîndva, mai toți veți merge-n urma mea
cum merge privirea
în urma unei stele
care își refuză lumina.